2017-12-16 20:37


Vrei să trăiești MULT și BINE? Iată ce trebuie să faci!

 |  08:38
Vrei să trăiești MULT și BINE? Iată ce trebuie să faci!

Sportul, odihna si protectia solara ar fi unele dintre cele mai importante reguli pe care trebuie sa le respectam daca ne dorim sa traim mult si bine, scrie medicul suedez Bertil Marklund in cartea sa "Les 10 regles d'or de la santé" (n.r. Zece reguli de aur ale sanatatii).

Potrivit studiilor consultate de medicul Marklund, "influența patrimoniului genetic asupra duratei vieții nu este decât în jur de 25%, în timp ce modul de viață o determină în proporție de 75%", se menționează în carte. În cele o sută de pagini, medicul Marklund se bazează pe experiența sa de practician și de cercetător din Suedia, dar și pe literatura științifică.

1. Faceți exerciții fizice: Cu alte cuvinte, faceți mișcare. Activitatea fizică reduce stresul, ne protejează împotriva lui și ne ajută să-l gestionăm. Acesta este un avantaj cert, știut fiind faptul că stresul dăunează, printre altele, celulelor organismului. Mulțumiți-vă să practicați în mod regulat activitatea care vă convine, să stați mai degrabă în picioare decât așezat, să mergeți pe jos cât mai mult posibil, să optați pentru scări în locul liftului.

2. Nu vă lăsați copleșiți de stres: Medicul amintește că reacțiile de stres sunt necesare pentru supraviețuirea noastră și, prin urmare, sunt pozitive în sine. Reduceți exigențele, faceți cât mai multă mișcare, defulați-vă și învățați să respirați.

3. Dormiți bine, dar nu prea mult: Somnul permite în mod evident regenerarea corpului. Faptul de a dormi prost sau prea puțin obosește, slăbește sistemele noastre de apărare și predispune la excesul de greutate și la alte maladii, citeaza news.ro.

4. Expuneți-vă la soare, dar cu moderație. Vitamina E pe care corpul o sintetizeaza doar in prezenta soarelui protejează împotriva diverselor maladii: cancer, diabet, depresie, infecții, psoriazis, scleroză în plăci. Totuși, atenție la excesul de soare, care favorizează îmbătrânirea pielii și cancerele si trebuie sa stiti ca vitamina D are nevoie de doar cateva minute pentru a fi sintetizata.

5. Mâncați sănătos, mâncați bine: Trebuie mai ales să mâncați de toate, cu moderație, acordând prioritate alimentelor cu aport de vitamine, grăsimi bune, antioxidanți. În schimb, evitați produsele industriale îndulcite cu zahăr și grase, limitați consumul de carne și de mezeluri, optimizați aportul de proteine vegetale.

6. Beți apă... și cafea: Hidratarea este esențială pentru buna funcționare a organismului. Corpul este compus în proporție de 60% din apă și poate pierde zilnic până la un litru și jumătate. Potrivit mai multor studii amintite de autor, cafeaua ar diminua riscul de diabet, de accident vascular cerebral, de Alzheimer sau de Parkinson. Trebuie să fie consumată, desigur, în cantități rezonabile — trei sau patru ceșcuțe pe zi.

7. Supravegheați-vă greutatea: Este știut faptul că excesul de greutate ne expune riscului de boli cardiovasculare și diabetului.

8. Aveți grijă de dinți: Igiena bucală influențează circulația sanguină, spune medicul Marklund.

9. Adoptați gândirea pozitivă: Pesimismul nu aduce decât stres, angoasă și frustrare.

10. Întrețineți viața socială: Bertil Marklund menționează numeroase studii care au demonstrat că mortalitatea este mai mare în rândul persoanelor care trăiesc singure. Prietenia optimizează încrederea în sine și favorizează hormonii stării de bine.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-18

TAGURI: reguli, viata lunga





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova