2018-10-19 23:47


Alergia la Ambrozie: manifestări specifice şi recomandări medicale

 |  17:07
Alergia la Ambrozie: manifestări specifice şi recomandări medicale

Deși primăvara este considerat anotimpul cel mai alergen, toamna este momentul când se manifestă un număr important de alergii, printre care cea mai importantă este alergia la ambrozie, considerată cea mai alergenică buruiană din România. În acest caz, medicii recomanda un consult alergologic înainte de începerea sezonului, adică în luna iulie, şi implicit urmarea unui tratament optim individualizat, inclusiv imunoterapia alergen specifică - singurul tratament posibil curativ.

“Sursele de alergene sunt numeroase, iar manifestările conjunctivale și respiratorii sunt cauzate în principal de alergenele aeropurtate. Principalele aeroalergene ce pot induce manifestări sezoniere toamna sunt reprezentate de sporii anumitor specii de mucegaiuri și polenul plantelor ce înfloresc în această perioadă (în special buruieni). Deși există variații importante în funcție de condițiile climaterice, vorbim de un sezon “al buruienilor” în perioada august-octombrie.”, explică dr. Adriana Tudose, medic primar alergologie și imunologie clinică. Manifestările pot fi diferite de la un pacient la altul, însă majoritatea pacienților acuză strănut frecvent, mâncărime nas/ ochi, secreții nazale abundente, ochi roșii (hiperemie conjunctivală). În plus, mulți dintre acești pacienți sunt predispuși la apariția manifestărilor de astm (dificultăți în respirație, tuse, respirație șuierătoare).

Specialistul avertizează: cea mai importantă simptomatologie oculară se întâlnește în special la pacienții cu alergie la polenul de Ambrozie (iarba pârloagelor), cea mai alergenică buruiană din România.

Ce este Ambrozia

Ambrozia este o plantă anuală, perenă, prezentă în grădini, în culturile de cereale și de floarea-soarelui, dar și în zonele lăsate în paragină: cele cu ruine, zonele rezidențiale noi, unde construcțiile nu au fost terminate, pe marginile șoselelor, pe spațiile verzi, dar și în curțile caselor sau în parcuri. O singură plantă matură poate elibera până la 8 miliarde de grăunțe de polen (20 microni în diametru) și până la 30.000 de semințe, care își păstrează calitățile germinative timp de 40 de ani. 

Ce recomanda medicul

“Pacienții care au avut manifestări sezoniere (august - octombrie) în anii precedenți, sunt sfătuiți să efectueze un consult alergologic înainte de începerea sezonului (iulie). Doar medicul alergolog poate efectua testarea care pune în evidență alergia și tot el indică tratamentul optim individualizat, inclusiv imunoterapia alergen specifică - singurul tratament posibil curativ”, recomandă dr. Adriana Tudose.

De asemenea, este important de știut faptul că unii pacienți cu manifestări de alergie la polenul de buruieni pot asocia diferite acuze digestive (mâncărime la nivelul cavității bucale, edem limbă, buze, “senzație de nod în gât”, balonări, tranzit accelerat) la consumul anumitor fructe și legume, aspect cunoscut ca sindrom de alergie orală.

În plus, persoanele care sunt alergice la polenul buruienilor prezintă un risc crescut în cazul consumului de produse fitoterapice (produse tip plafar) sau produse apicole (polen, miere).

Pentru evitare simptomelor neplăcute pacienții alergici sunt sfătuiți:

- să evite activitățile exterioare, în aer liber;

- să păstreze ferestrele închise pe timpul zilei, atât acasă cât și în mașină;

- să își schimbe hainele după ce ies afară pentru perioade mai lungi de timp;

- să facă duș la sosirea la domiciliu;

- să se spele frecvent pe față și mâini;

- să evite/ să consume cu precauție fructe și legume crude dacă au prezentat manifestări de sindrom de alergie orală (până la evaluarea alergologică).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-07-13

Mai multe imagini:
Alergia la Ambrozie: manifestări specifice şi recomandări medicale
zoom
Alergia la Ambrozie: manifestări specifice şi recomandări medicale
zoom
Alergia la Ambrozie: manifestări specifice şi recomandări medicale
zoom


TAGURI: ambrozie, manifestari, recomandari medicale, primavara
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CATALINA
01 Sep 2016

Tot cautand remedii pentru alergii, am descoperit o crema care se numeste Hay Max. Eu am alergie la ambrozie si observ ca de cand o folosesc, ma simt mult mai bine. Eu am gasit-o online pe Longeviv.ro. O recomand!
Random image



Ultimele stiri






loading...