2018-12-16 12:47


Bărbaţii fideli sunt pe cale de dispariţie

 |  19:00
Bărbaţii fideli sunt pe cale de dispariţie

Cu cât ocupăm funcţii mai importante, cu atât suntem mai predispuşi să ne înşelăm partenerul, se arată într-un studiu publicat în Journal of Sex Research, citat de Statista.com. Studiul arată că doar 9% dintre persoanele care ocupă funcţii de execuţie au admis că au călcat strâmb, iar 37% dintre cei care ocupă funcţii de top-management au recunoscut că au înşelat.

Psihologul Alexandru Pleşea, supranumit „Antrenorul Minţii” afirmă că puterea corupe nu numai în relaţiile socio-profesionale, dar şi în relaţiile intime, însă factorul predominant pentru care unele persoane sunt infidele este strâns legat de informaţiile ascunse în gene. Dacă o persoană este mai predispusă genetic să înşele, o funcţie mai înaltă, care îi dă o putere socială sporită, îi dezinhibă mai repede această nevoie primară, fapt care, biologic vorbind, îl ajută să-și valorifice mai bine potențialul genetic. Durabilitatea unei specii este determinată de capacitatea de proliferare a celor mai puternici indivizi ai respectivei specii. Dimpotrivă, proliferarea, cu precădere, a indivizilor slabi, bolnăvicioși, neadaptați, duce la dispariția speciei. Natura favorizează prima variantă - perpetuarea speciei prin cei mai bine adaptați reprezentanți ai acesteia. Aceasta este teoria Darwinistă.

Predeterminarea biologică a infidelității este exemplificată prin viaţa conducătorului mongol Gingis Han. „Chiar dacă poate părea hilar, studiile arată că una din 100 de persoane, adică peste 70 de milioane pe întinsul globului, îl au în ascendență pe Gingis Han, recunoscut pentru calităţile, nu doar de războinic, ci şi de «mascul Alfa». S-a demonstrat științific că Gingis Han și-a răspândit zestrea genetică prin întreaga lume, atât prin violuri, cât şi print-un număr uriaş de soţii şi amante. Făcând paralela cu teoria lui Darwin, supravieţuirea speciei este condusă de cei puternici. În cazul nostru, chiar dacă o persoană este predispusă la infidelitate din punct de vedere genetic, lipsa de putere îi inhibă această nevoie, iar de cealaltă parte, cu cât o persoană dispune de mai multă putere, cu atât nevoia sa genetică se dezinhibă”, explică Alexandru Pleşea.

Bărbații fideli au un număr mai mic de urmași

Totodată, psihologul afirmă că bărbaţii loiali sunt pe cale de dispariţie deoarece, statistic vorbind, aduc pe lume un număr relativ mic de copii, care poartă, la rândul lor, gena „fidelităţii”. Mai departe, copiii loiali, care au devenit adulţi loiali, vor da naştere unui număr relativ mic de copii, purtători ai informaţiilor genetice care predispun rareori la infidelitate, şi atunci doar cu sprijinul unor factori externi (funcţia socio-profesională înaltă, anturaj etc.). De cealaltă parte, urmaşii bărbaţilor infideli au depăşit numeric cu mult persoanele care au fidelitatea înscrisă în gene. Astfel, bărbatul fidel devine „o specie”  pe cale de dispariţie. „Gena este un factor foarte important atunci când vine vorba de predispoziţia unei persoane pentru fidelitate sau infidelitate, însă societatea a dezvoltat mediul care poate predispune la infidelitate”, consideră Antrenorul Minții.

Cum ne putem înfrâna pornirile?

„Condiţiile sociale actuale au nevoie de o nouă direcţie pentru a înfrâna aceste porniri. Plecând de la părinţi, educatori, mediu social, fiecare în parte are nevoie de o educaţie mai înaltă decât urmarea nesăbuită a instinctelor sexuale. Impulsul poate fi inhibat privind spre viitor, punându-ne în ipostaza faptului împlinit. «Cum va fi după ce îmi realizez instinctul sexual?». De multe ori, o astfel de întrebare, deja satisface curiozitatea şi instinctul dispare, astfel apărând responsabilitatea, asumarea şi auto-educația, caracteristici care au şanse să regleze în timp impulsurile”, consideră psihologul Alexandru Pleşea.

De ce am încerca să ne stăvilim impulsurile, dacă acestea reprezintă „chemarea naturii”? Fiindcă omul este o ființă complexă, înzestrată cu gândire, iar capacitatea de a raționa reprezintă un atu formidabil în vederea supraviețuirii. Predispoziția către infidelitate poate fi privită, prin urmare, din alt unghi: ea induce poveşti, imagini, fantezii, toate făcând parte dintr-un mediu unde pot apărea disfuncţii mentale sau emoţionale de nedorit. În schimb, fidelitatea asigură un mediu cu funcţii organice, psihice şi emoţionale normale. „Infidelitatea sexuală este principala sursă de energie a întregii mecanicităţi umane, loc de unde pleacă toate anomaliile”, concluzionează psihologul Alexandru Pleşea.

Epuizarea conflictuală destramă cuplurile

Cele mai multe dintre cupluri aleg să se despartă din cauza epuizării conflictuale. Motivele principale pentru care mergem pe drumuri diferite sunt strâns legate de barierele pe care  le impunem în relaţie.

„De multe ori intrăm într-o relaţie spunându-ne în sinea noastră «Trebuie să fie bine, trebuie să fiu fericit, trebuie...» Acel trebuie devine laitmotivul pentru care noi nu mai putem să fim noi, iar din dorinţa noastră de a fi la prezumtivele standarde dorite de partener, suntem dispuşi să facem schimbări majore în viaţa noastră, timp în care ne pierdem pe noi, devenim nefericiţi, neîmpliniţi. Atunci apar neînţelegerile în cuplu, apar certurile şi, inevitabil, despărţirile. Acestea din urmă nu apar din cauza că atracţia dintre cei doi s-ar fi epuizat, ci din cauza conflictelor”, este de părere psihoterapeutul Maria Verdi, directorul Centrului ReCreation Life.

Odată satisfăcute nevoile bazale, relaţia de cuplu se consumă sau trece la un nivel superior. Iubirea adevărată apare abia după ce am consumat eroticul, crede specialistul. „Dacă relaţia rămâne doar la nivel sexual, nu poate creşte. În această etapă scoatem doar ce este bun în noi şi ne arătăm calităţile. Celălalt vede cât suntem de grozav, de perfect, de iubitor. Ne controlăm emoţiile negative şi impulsurile. Suntem în competiţie cu ce dorim să se vadă şi ce suntem în realitate. Este etapa în care oferim şi avem aşteptări. Dacă  nu primim cu măsura cu care dăruim, începem cu reproşurile. Relaţia devine un troc, dau şi cer. Comunicarea în cuplu devine greoaie, apar conflictele, cu timpul şi epuizarea partenerilor. La acest nivel, conexiunea sufletelor este greoaie, nu există iubire necondiţionată. O relaţie în care cerem şi demonstrăm, se transformă în competiţie, apare implicit câştigătorul şi perdantul, dar de cele mai multe ori vorbim de doi perdanţi. O relaţie în care cei doi sunt în competiţie este un teren fertil pentru schimbul identităţii psihologice. Când bărbatul este agresiv, femeia devine din punct de vedere psihologic, copil. Când femeia este forţa familiei, preia rolul bărbatului şi automat el devine copil sau femeia casei. Oricum ar fi, cei doi sunt pe rând agresor şi agresat”, afirmă psihologul.

La nivel inconştient, partenerul ales este pe tiparul relaţional cunoscut de creier, este pe aceeaşi frecvenţă cu tot ceea ce suntem la acel moment, iar programul neuronal îl recunoaşte. „Partenerul ales oglindeşte perfect tot ceea ce conţinem, relaţia cu el scoate din noi tot ce avem bun sau mai puţin bun. Relaţia de cuplu se  transformă conform scenariul de viaţă cunoscut, copiind relaţia parentală. Ca parteneri, ne manifestăm exact cum am văzut la părinţii noştri. Când relaţiile ajung la monotonie sau conflicte interminabile, cei doi hotărăsc separarea. Considerăm că dacă plecăm din relaţie, viaţa noastră se va schimba în bine. Intrăm  în  alte relaţii ca să ne vindecăm de cele  vechi  sau  fugim de relaţii pe care nu le-am încheiat, iar acolo nu mai putem creşte. Atribuim noii relaţii rolul de salvator, crezând că vom fi de data aceasta fericiţi.  Nimic mai fals. Istoria se va repeta. Noul partener  împlineşte nevoile  nesatisfăcute  de fostul partener, devine confesorul, salvatorul.  Noua relaţie este o relaţie tampon, nicidecum ideală. Dacă nu se vindecă motivul pentru care nu a mers relaţia din care am plecat, procedăm identic în orice relaţie vom intra. Câtă vreme nu manifestăm adultul din punct de vedere psihologic, ducem în relaţii competiţie, conflicte, lupta de-a şoarecele şi pisica, până obosim şi o luăm de la capăt”, afirmă psihologul Maria Verdi.

Specialistul afirmă că, în relaţiile armonioase şi longevive, cei doi parteneri sunt conectaţi la nivelul trupului, al minţii, al sufletului şi al spiritului „Într-o relaţie de cuplu matură fiecare este atent la el şi la ce aduce el în cuplu. Comunicarea verbală şi nonverbală sunt foarte importante. Cei doi se ascultă, spun ce simt, ce nevoi au, se respectă, se apreciază reciproc fără teamă. Nu deleagă responsabilitatea asupra celuilalt. Nu caută un vinovat.  Ei ştiu că în relaţie nu avem nevoie de mecanisme de apărare, pentru că partenerul nu este prezent acolo pentru a ne distruge. Sunt atenţi la limbajul lor de iubire şi la cel al partenerului.  Partenerii stabili emoţional cresc împreună în relaţie ştiind că, dacă fiecare îşi face jumătatea, întregul prinde rădăcini. Într-o relaţie fericită, cu potenţial longeviv, te simţi bine cu tine, nu este cazul să demonstrezi nimic, nu ai nevoie să te aperi. O relaţie fericită se construieşte zilnic, cu bucurie, cu responsabilitate, fără lamentări. O astfel de relaţie scoate din noi şi binele şi răul. Într-o relaţie care te creşte, este firesc să spui ce te frământă. Nu pentru că ai nevoie de sfaturi, ci pentru că nu eşti judecat. Eşti ascultat, susţinut. În astfel de relaţie te transformi în cea mai bună variantă a ta. Totul se transformă conştient, cu asumare”, crede psihologul Verdi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-07-26

TAGURI: barbati fideli, sex research, statista.com, studiu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...