2018-07-22 16:07


Ce substanță extrem de PERICULOASĂ se află în șaorma

 |  11:35
Ce substanță extrem de PERICULOASĂ se află în șaorma

În Uniunea Europeană se consumă zilnic 500 de tone de carne pentru shaorma și kebab, potrivit unei statistici invocate de cotidianul german Bild. România este una dintre țările în care cele două preparate de proveniență orientală se bucură de mare succes.

O măsură pe care doresc să o impună socialiștii și verzii din Comisia pentru Mediu a Parlamentului European ar putea duce la dispariția shaormei și a kebabului de pe piață. De ce? Pentru că reprezentanții celor două grupuri politice vor să interzică folosirea fosfatului în conservarea cărnii folosite pentru cele două produse.

Fosfatul "leagă" apa și diferitele componente ale cărnii; în absența lui, carnea pusă la fript, pe obișnuitul rotisor vertical existent în orice shaormărie, s-ar usca și ar cădea. Problema este că fosfatul poate cauza serioase probleme de sănătate, inima și sistemul circulator fiind cele mai expuse.

Potrivit legislației europene în vigoare, folosirea fosfatului în procesul de conservare al cărnii este acceptată doar în cazul produselor proaspete, care nu au fost congelate. Jurnaliștii germani susțin însă că aproape toată carnea folosită în Uniunea Europeană pentru prepararea de shaorma și kebab este livrată comercianților înghețată și impregnată cu fosfat, citeaza stiripesurse.ro.

Dacă propunerea va fi adoptată de Parlamentul European, ea va reprezenta sentința de condamnare la moarte a acestei activități în întreaga Uniunea Europeană", a declarat pentru Bild Kenan Koyuncu, președintele Asociației Producătorilor de Shaorma, Kebab și alte Produse Rotisate din Germania.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-03

TAGURI: saorma, fosfat, carne, periculoasa





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova