2018-12-16 22:20


Cea mai ghinionistă zi. Nu e vineri 13

 |  08:03
Cea mai ghinionistă zi. Nu e vineri 13

Conform datelor statistice privind accidentele auto, ziua cu cele mai multe incidente raportate este luni, iar duminica sunt cele mai puţine evenimente rutiere.

Statisticile Allianz-Țiriac, citate de Profit.ro, privind daunalitatea portofoliului de asigurări CASCO și RCA reconfirmă faptul că frecvența cea mai mare a accidentelor auto se înregistrează în zilele de luni, când media zilnică a incidentelor notificate este cu peste 20 puncte procentuale mai mare față de media zilnică agregată, potrivit datelor asigurătorului.

În schimb, din perspectiva severității, lucrurile stau cu totul diferit: duminica este cea mai “neagră” zi a săptămânii: atunci se înregistrează cele mai severe vătămări corporale rezultate din accidente auto.

Ultimele două luni ale anului, noiembrie și decembrie, par să aducă mai puține accidente auto comparativ cu celelalte luni ale anului, conform statisticilor Allianz-Țiriac. Decembrie este luna în care, pe media ultimilor doi ani, numărul accidentelor produse de șoferii asigurați de Allianz-Țiriac a scăzut sub 2.800, cu peste 25% mai puțin decât media lunară, care depășește 3.800 de incidente notificate lunar.

Analiza asigurătorului a avut la bază cifrele statistice ale evoluției portofoliului de clienți persoane fizice ce dețineau polițe CASCO și/sau RCA emise de Allianz-Țiriac valabile în 2013 și 2014.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-15

TAGURI: zi, luni, duminica, vineri 13, accidente auto
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...