2018-10-21 22:21


CODUL BUNELOR MANIERE în mijloacele de transport în comun. Ce NU trebuie să faci în autobuz

 |  16:30
CODUL BUNELOR MANIERE în mijloacele de transport în comun. Ce NU trebuie să faci în autobuz

Dupa cum strada nu este cosul tau de gunoi, asa cum multi confunda si arunca pe unde apuca ceea ce le prisoseste, tot asa ar trebui clarificat ca mijlocul de transport in comun, aici vorbind despre autobuze, autocare, tramvaie, troleibuze, avioane, etc., nu reprezinta masina ta personala unde ai dreptul sa fii rege. Din nefericire, multi confunda situatiile si de aici rezulta disconfort, scandal si chiar interventia politistilor.

Exista cateva reguli de bun simt pentru calatoria cu mijloace de transport in comun, care ar trebui respectate de toti calatorii, asa incat sa ajunga toata lumea la destinatie in bune conditii si sa nu regrete banii cheltuiti pentru acel bilet. In cazul in care s-a intamplat acest fapt pentru ca una dintre principalele reguli din codul bunelor maniere in transportul in comun specifica in mod clar cumpararea unui bilet de calatorie. Sigur ca acest lucru nu se intampla in toate cazurile si nu doar o data se intampla ca autobuzul sa fie oprit din cauza unor calatori care refuza sa-si cumpere bilet, mai cu seama pe distante lungi. Spre exemplu, in Germania sau Marea Britanie, urcarea in mijloacele de transport in comun se face pe la usa de la sofer si toti calatorii bifeaza calatoria in fata lui sau, dupa caz, isi cumpara bilet. In cazul in care cineva nu doreste sa faca asta, autobuzul nu pleaca din statie, chiar daca se intarzie minute bune pentru acest incident.

Există câteva reguli de la care nu trebuie să ne abatem şi care sunt explicate pe larg de Aurelia Marinescu în cartea “Codul bunelor maniere astăzi”. Indiferent de situaţia în care ne aflăm, în autobuz, tramvai, metrou sau troleibuz trebuie să fim politicoşi. Este important să ştim cui trebuie să dăm prioritate la urcaare sau la coborâre, cui să cedăm locul pe scaun şi ce trebuie să facem când discutăm cu cineva.

Astfel, ar trebui sa stim ca:

1. În staţie, în general, ar trebui să se stea la rând. Se practică acest lucru în numeroase ţări şi este foarte eficient.

2. În mijloacele de transport în comun, ne purtăm cât mai atent cu ceilalţi călători. Aceasta nu înseamnă că avem voie să-i fixăm cu o privire dezaprobatoare sau prea admirativă, să-i bruscăm, călcăm pe picioare, sau incomodăm cu pachetele noastre. Avem grijă ca geanta pe care o purtăm pe umăr să nu-i lovească în cap pe cei care stau jos.

3. La urcare, veţi acorda prioritate doamnelor, persoanelor mai  în vârstă, femeilor cu copii în braţe, infirmilor. Dacă este aglomeraţie, vă veţi pregăti din timp să coborâţi, spunându-le celor din faţa: "Îmi permiteţi?" sau "Coborâţi la prima staţie?", pe un ton civilizat şi fără a vă face loc cu coatele. În nici un caz nu veţi pune mâna pe nimeni. Dacă, din greşeală, aţi lovit pe cineva, trebuie să-i cereţi scuze. La noi în ţară, în mod convenţional, s-astabilit ca urcarea călătorilor să se facă prin uşa din spate, iar coborârea pe la mijloc sau prin faţă. Excepţie de la această regulă fac femeile însărcinate sau cu copii mici în braţe, bătrânii sau infirmii care pot urca şi prin faţă. Aceştia au obligaţia să-i aştepte pe călătorii care doresc să coboare.

4. Evitați discuțiile în contradictoriu, certurile. păstrați-vă calmul și luciditatea.

5. Respectați inscripțiile de pe uși. Coborârea și urcarea organizată salvează mult din timpul petrecut în stație.

6. Când călătoriți cu o persoană de sex feminin și aveți loc pe scaun, trebuie să știți că locul de onoare este cel din dreapta, de lângă geam dacă sunt doar două locuri. Regula este valabilă și pentru tren și avion.

7. Este important sa va mentineti echilibrul, asa incat sa nu calcati pe nimeni pe picioare la prima frana, sa nu daramati alte persoane din cauza ca butonati telefonul in loc sa va tineti de bare.

8. De preferat sa nu circulati cu animale pentru ca anumite persoane ar putea fi alergice la parul de pisica sau de caine, animalul vostru i-ar putea murdari sau chiar musca.

9. Dacă ascultați muzică la căști nu exagerați cu volumul, asta in cazul fericit in care folositi casti pentru ca uneori se intampla ca un anumit calator iubitor de muzica sa asculte direct la difuzorul telefonului, cu volumul la maxim, fara sa-i pese de confortul psihic al celorlalti calatori. „Este extrem de deranjant sa calatoresti, uneori pe distante foarte lungi, fortat sa suporti muzica din casti a colegului de scaun. S-a intamplat ca soferii nostri sa primeasca reclamatii legate de acest lucru si s-au luat imediat masuri pentru ca nu acceptam sa fie disturbat confortul niciunui calator, daramite al unui intreg autocar”, ne-a declarat Sabrina Craciun, marketing manager CDI transport. „S-a intamplat chiar ca un anumit calator, distrat dupa o petrecere, sa cante in autocar si a trebuit sa apelam la ajutorul Politiei pentru a calma spiritele. A trebuit coborat din masina pentru ca este foarte important pentru noi confortul calatorilor”, completeaza Sabrina Craciun.

10. Păstrați un ton al vocii moderat în timpul conversațiilor. Asemenea și la telefon, dacă este neapărat necesar să aveți acea convorbire. „Este extrem de deranjant sa calatoresti zeci si poate chiar sute de kilometri in compania discutiilor telefonice ale celor de langa tine. Nu este nimeni obligat sa asiste la dramele sentimentale ale nimanui, sa asiste la certuri conjugale, sa nu poata dormi din cauza diverselor probleme pe care oamenii le dezbat la telefon. De aceea, una dintre regulile din autocarele noastre este pastarea linistii. Avem rute si in afara tarii, va ganditi cum ar fi sa calatoresti pana in Italia intr-un astfel de stres? Este de neacceptat, iar soferii nostri se implica in rezolvarea unor astfel de probleme, asa incat toata lumea sa ajunga multumita la destinatie”, sustine Sabrina Craciun.

11. Păstrați curățenia în mijloacele de transport. Dacă nu există coș de gunoi, păstrați ambalaje și bilete până la coborâre.

13. Nu consumați alimente în timpul călătoriei, mai ales dacă au un miros puternic sau dacă pot pătă si mai ales, nu consumați alcool în timpul călătoriei. Situatia poate deveni extrem de deranjanta si nu va mirati ca veti fi dat in primirea Politiei intr-un final. Nimeni nu este obligat sa accepte mirosul de alcool si comportamentul specific cuiva care a baut prea mult, fie ca este vorba despre calatoria pentru o statie sau pe sute de kilometri.

14. Aseaza-ti bagajele in asa fel incat sa nu intri in spatiul intim al celorlalti calatori. Daca porti rucsac, tine-l in mana pe parcursul calatoriei si nu la spate, mai cu seama daca este aglomeratie. Totodata, ocupa un singur loc in spatiul destinat bagajelor, asa incat sa-si poata depozita bagajele si ceilalti calatori.

15.  Aşază-te pe scaun fără să te întinzi în stânga sau în dreapta, fara să îţi pui picioarele pe scaune si rezuma-te la scaunul tau, in cazul ca ai platit unul si nu doua. Pasagerul de langa tine nu trebuie sa suporte faptul ca ai mai multe kilograme in plus sau ca iti place sa fii comod. Comoditatea ta afecteaza comoditatea altora si acest lucru nu se accepta in mijloacele de transport in comun.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-04-15

TAGURI: bune maniere, mijloace de transport in comun, autobuz
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...