Cum să îți îngrijești PĂRUL NEGRU ca să rămână LUCIOS și SĂNĂTOS în timpul verii
2018-08-14 16:52


Cum să îți îngrijești PĂRUL NEGRU ca să rămână LUCIOS și SĂNĂTOS în timpul verii

 |  17:07
Cum să îți îngrijești PĂRUL NEGRU ca să rămână LUCIOS și SĂNĂTOS în timpul verii

De regula, parul negru este mai ușor de protejat decât culorile deschise, insa si el necesită o atenție deosebită. În același timp, nuanța nu este indicată celor cu părul rar sau cu vârsta de peste 40 de ani.

Problemele părului negru

“Părul negru este mult mai ușor de îngrijit, comparativ cu blondul. Vara, însă, inamicul lui numărul unu este soarele și apoi apa sărată. Îl putem proteja cu o peliculă de ulei, chiar daca asta înseamnă să îl încărcăm puțin și, după o zi de expunere la soare, să pară îmbâcsit. Este suficient să aplicăm apoi un șampon și o mască pentru ca părul să revină imediat la starea inițială.

Nu recomand negrul persoanelor care au părul rar și poartă cărare. Asta deoarece negrul este ca un magnet pentru ultraviolet, iar pielea de la cărare se poate astfel arde. Dacă ai și părul rar, atunci apare în acel moment așa-zisa mătreață falsă, întrucât pielea scalpului devine foarte uscată și se descuamează. În acest caz, este indicat să optezi pentru alte nuanțe. Pentru că, da, este inestetic să îți aplici, strict pe acea cărare, cremă cu factor de protecție”, spune specialistul.

Îngrijirea părului negru

Atunci când vorbim despre îngrijirea părului negru, Cristi Pascu recomandă produsele pe bază de ulei de cocos.

“Uleiul de cocos este cel indicat persoanelor cu părul negru. Poate fi sub orice formă, începând cu masca aceea rece, până la ulei rafinat, din care aplici 2 - 3 picături. Dacă ne uităm la America de Sud și Africa, toate culturile de acolo au, într-un fel sau altul, ca și tratament de păr, cocosul și uleiul de cocos”, explică specialistul.

Cui îi este indicat părul negru

„Negrul este recomandat persoanelor sub 40 de ani. După aceea, nu face decât să scoată în evidență orice imperfecțiune a feței. Aici intră orice rid, cearcane, urme de oboseală.

Negrul este, însă, o culoare senzațională pentru că își păstrează mult mai mult timp strălucirea. În clipa în care îi oferim un ulei, un luciu, efectul este imediat și spectaculos. Este suficient ca negrul să fie coafat foarte bine, mai ales la vârfuri și apoi să dai o picătura de ulei de argan sau cocos pe lungimea firului de păr și varfuri pentru a arăta impecabil.”, spune Cristi Pascu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-02

TAGURI: par negru, vara, cristi pascu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...