2018-12-11 23:10


De ce să NU-ți faci niciodată PĂRUL PERMANENT

 |  22:26
De ce să NU-ți faci niciodată PĂRUL PERMANENT

În ciuda încercării unor hairstyliști de a revitaliza permanentul, Cristi Pascu nu recomandă această coafură, întrucât această procedură distruge firul de păr. Hairstylistul avertizează că permanentul durează maxim o lună, părul urmând a-și pierde din volum după această perioadă.

“Problema majoră cu acest permanent este că acidul tioglicolic, care stă la baza soluției de permanent, este folosit încă din anii ‘40, iar de atunci nu și-a schimbat compoziția chimică și structura. Prin folosirea acestui acid pentru a face părul permanent doamnele au o șansă foarte mare de a-și distruge podoaba capilară. Procedeul nu se mai poate repeta imediat și va dura chiar și jumătate de an până când va crește din nou un fir de păr sănătos”, spune Cristi Pascu.

Chiar dacă tendințele mentionează “permanentul lejer” ca fiind o coafură cool a momentului, Cristi Pascu consideră că despre permanent se poate vorbi doar la timpul trecut.

“Personal, nu cred că permanentul o să mai revină în tendințe. La fiecare 2-3 ani producătorii încearcă să îl revitalizeze, însă nu s-a inventat încă soluția de permanent care să nu afecteze părul în totalitate. Singura diferență pe care o avem în ziua de astăzi la soluțiile de permanent este că nu mai miros atât de urât ca altă data, nu mai sunt la fel de agresive și au luat forme mult mai comerciale”, continuă Cristi Pascu.

“Multe doamne cred că dacă și-au facut părul permanent nu mai trebuie să-l coafeze, să-l aranjeze… Acest lucru se întâmplă doar în prima lună. În momentul în care părul începe să crească la rădăcină, acesta se îngrașă mult mai repede și își pierde din volum. Riști astfel să-ți distrugi părul sănătos pentru a avea volum și un păr cârlionțat doar o lună”, mai adaugă Cristi Pascu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-07

TAGURI: par permanent, cristi pascu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...