2018-12-19 06:04


Depresia modifică structura ADN-ului uman şi poate declanşa îmbătrânirea prematură

 |  14:57
Depresia modifică structura ADN-ului uman şi poate declanşa îmbătrânirea prematură

Un studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea Oxford din Marea Britanie arată că depresia modifică structura ADN-ului uman şi ar putea declanşa îmbătrânirea prematură, informează lexpress.fr, citat de Mediafax.

Cercetătorii de la Wellcome Trust Centre for Human Genetics (WTCHG), un institut de cercetare asociat Universităţii Oxford, au descoperit că depresia afectează şi ADN-ul. Această descoperire uimitoare ar putea contribui la o detectare într-un stadiu incipient a afecţiunii şi la o ameliorare a tratamentelor contra acestei tulburări mintale.

Specialiştii susţin că au fost surprinşi de rezultatele studiului lor, care au fost obţinute oarecum din întâmplare. Cercetătorii de la WTCHG au realizat un studiu pe un eşantion de 11.000 de persoane care sunt sau au fost victime ale depresiei. Voluntarii au trecut, de asemenea, printr-o serie de teste medicale.

Cu toate acestea, savanţii nu au găsit o genă care să fie asociată cu această tulburare a stării de dispoziţie. Totuşi, ei au descoperit o legătură între depresie, creşterea ADN-ului mitocondrial - al doilea genom al celulei - şi telomeri de talie mai mică.

Mitocondriile sunt uzinele de energie ale celulelor. Ele furnizează energia de care celulele au nevoie pentru a funcţiona. În timpul unui episod de depresie, mitocondriile devin mai puţin eficiente, iar organismul este obligat să compenseze, crescând numărul lor, pentru a satisface nevoile de energie ale celulelor, ţesuturilor şi organelor.

Telomerii au rolul de a proteja cromozomii în faţa procesului de degradare şi să împiedice astfel o pierdere de informaţie genetică. De fiecare dată când o celulă se divide, lungimea telomerului devine mai mică, până când celula respectivă nu mai poate să se dividă. Acesta este un fenomen care poate fi rezumat printr-un singur cuvânt: îmbătrânire.

Studiul cercetătorilor britanici ar putea contribui la ameliorarea tratamentelor actuale administrate împotriva depresiei - de exemplu, prin monitorizarea numărului de mitocondrii şi a mărimii telomerilor. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-05

TAGURI: depresie, modifica, structura, adn, uman, poate, declanseaza, imbatranire, prematura, studiu, cercetator
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MARIANA
08 Mai 2015

Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! NU este necesara niciun fel de experienta! Oferim curs gratuit si complet de instruire de la zero! Selectam urgent dezvoltatori de proiect pentru piata nationala si mondiala. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Cerem seriozitate maxima si dorinta de a invata ceva absolut nou si de viitor. Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul ”Info” la adresa de email: mariana.mitru@gmail.com
Random image



Ultimele stiri






loading...