2018-12-13 00:00


Diferența dintre DECAPAJUL și DECOLORAREA părului. Care dintre cele două proceduri agresează mai mult părul

 |  16:10
Diferența dintre DECAPAJUL și DECOLORAREA părului. Care dintre cele două proceduri agresează mai mult părul

Părul este martorul fidel al transformărilor noastre: coafat, schimbări de tunsoare și culoare. Și nu e mereu ușor și plăcut. Pentru a obține rezultatele dorite, uneori trebuie să ne supunem unor tratamente mai agresive. Decapajul și decoloratul sunt două dintre ele. Decapajul este o spălare a culorii, în timp ce decolorarea presupune o deschidere a nuanței inițiale. Cea din urmă este o procedură mai agresivă a firului de păr.

Pentru oricare variantă ai opta, cel mai important lucru este ca acest proces să aiba loc într-un salon, sub supravegherea unui specialist. Doar el poate decide proporțiile de material, astfel încât structura firului de păr să nu fie afectată. Nimeni nu-și dorește asta. „Decapajul și decolorarea sunt două procedee delicate. Cel mai important este să se țină cont de sănătatea firului de păr. Este mai important ca acesta să nu fie ars, decât dorința de a-l avea deschis. Un mare plus, față de vopsea, este că doar cu ajutorul acestor tehnici putem obține o deschidere considerabil mai mare.”, ne mărturisește hairstilistul Bogdan Mirică. 

Se întâmplă ca firul să nu permită o astfel de procedură. Ce facem în acest caz?

„Putem merge pe o variantă mult mai soft: Ombre sau o reinventare a lui, Sombre. Ambele sunt încă pe val. Cu ajutorul lor vei obține jocuri de lumină în păr, fără bătăi de cap. E mai important să ai firul sănătos, decât să recurgi la o metodă care nu ți se potrivește și-ți afectează podoaba capilară.”, este de părere hairstilistul.

După ce părul a trecut printr-un proces de decolorare sau decapaj, el necesită o atenție sporită, respectiv folosirea balsamului, șamponului, dar mai ales a unei masti de păr puternic reparatoare, din game special create pentru acest tip de transformare a parului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-09-26

TAGURI: decapaj, decolorare, par
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...