2018-12-15 21:46


Efectul surprinzător al băilor fierbinți asupra DIABETULUI

 |  22:57
Efectul surprinzător al băilor fierbinți asupra DIABETULUI

O teză de acum aproape 20 de ani concluziona că persoanele cu diabet de tip 2 care făceau băi fierbinți frecvente aveau o sensibilitate mai mare la insulină, însă mecanismul nu era foarte clar. Potrivit unor noi studii recente, insa, se pare că băile fierbinți regulate ar reduce inflamația și ar îmbunătăți metabolismul glucozei în organism.

O baie fierbinte ar putea avea efecte benefice care merg mai departe de bine- cunoscuta relaxare mentală. De-a lungul anilor, cercetătorii au acordat atenție sporită băilor fierbinți, saunei și altor așa-zise tehnici de încălzire pasivă. Ultimele studii indică faptul că acestea ar avea beneficii suplimentare, inclusiv îmbunătățirea funcției vasculare și a somnului, cu impact asupra unor boli metabolice precum diabetul.

Potrivit Medical News Today, există dovezi că inflamația cronică sporește rezistența la insulină. Cu alte cuvinte, inflamația reduce abilitatea celulelor de a răspunde la insulină, contribuind astfel la dezvoltarea diabetului. În schimb, exercițiile fizice îmbunătățesc sensibilitatea la insulină, ceea ce înseamnă că organismul controlează mai bine nivelul glucozei din sânge. Din păcate, nu toată lumea poate face exerciții fizice, astfel încât acest nou studiu oferă o alternativă persoanelor cu diabet, citeaza scoalapacientilor.ro.

Fiecare participant la studiu a efectuat băi fierbinți (39 grade Celsius) timp de o oră și i s-a prelevat sânge înainte și după baie, precum și cu 2 ore mai târziu. De asemenea, fiecărui participant la studiu i-au fost monitorizate tensiunea arterială, temperatura corporală și ritmul cardiac la fiecare 15 minute. După 2 săptămâni (10 băi fierbinți), cercetătorii au descoperit că o singură îmbăiere a cauzat un vârf al interleukinei (marker al inflamației). De asemenea, a existat o creștere a producției de oxid nitric (cunoscut și ca molecula fericirii), care  determină relaxarea vaselor de sânge și scăderea tensiunii arteriale Oxidul nitric îmbunătățește aportul glucozei la nivelul țesuturilor, iar cercetătorii cred că are și proprietăți anti- inflamatoare. Așa cum era de așteptat, după studiul de 2 săptămâni s-a înregistrat o reducere a glicemiei bazale și a inflamației. Cercetătorii au notat că aceste rezultate ar putea avea implicații în îmbunătățirea sănătății metabolice la populația care nu poate efectua activitatea fizică recomandată.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-11-29

TAGURI: diabet, bai fierbinti
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...