2017-11-25 09:49


Greşeli de îngrijire pe timp de ger, care dăunează pielii

 |  19:59
Greşeli de îngrijire pe timp de ger, care dăunează pielii

Gradele cu minus pe care le înregistrează termometrele în aceste zile ne determina să înţelegem pe deplin valabilitatea celebrei expresii “iarna nu-i că vara”, însă pentru binele pielii noastre ar trebui să aplicăm sensul ei şi în privinţa cosmeticelor. Dermatologii ne avertizează că nu trebuie să folosim cremele de vară chiar şi la minus 10 grade pentru că riscăm să ne alegem cu alergii, dermatite şi eczeme, cauzate de o protecţie nepotrivită a pielii în fata gerului.

După ninsorile abundente din zilele trecute, gerul a pus deja stăpânire pe România şi meteorologii susţin că nici nu va pleca prea curând. Temperaturile scăzute ne pot afecta serios sănătatea şi nu vorbim neapărat de răceli de sezon, gripe sau alte afecţiuni cauzate de scăderea sistemului imunitar, ci şi de sănătatea pielii. Diferenţa mare de temperatură şi trecerea frecvenţa de la foarte cald la foarte rece, precum şi umiditatea scăzută a aerului din locuinţe, precum şi hidratarea insuficientă pe cale internă şi defectuoasă, cea externă, determina uscarea pielii şi apariţia dermatitelor şi a eczemelor.

„Iarnă, pielea are de suferit în special în zilele geroase. Temperaturile scăzute, vântul puternic, atmosfera uscată din încăperi, completate de faptul că bem mai puţine lichide şi facem duşuri calde, chiar fierbinţi, diminuează stratul protector de lipide din piele”, susţine dermatologul Oana Spanu. Medicul ne sfătuieşte să alegem nu doar cosmetice potrivite, care să prevină deshidratarea, ci şi haine corespunzătoare:

“În zilele friguroase, trebuie să ne protejăm corpul cu îmbrăcăminte adecvată, din materiale care nu irita pielea (bumbac, nu lână sau poliester), şi să aplicăm creme emoliente pentru a evita uscăciunea, înroşirea şi iritarea pielii, apariţia eczemei, infecţiile pielii şi agravarea unor boli precum dermatita atopică sau psoriazis. Săpunurile şi loţiunile de dus trebuie să fie cât mai blânde, hipoalergenice, sărace în parfum şi coloranţi”. Foarte important de respectat, în această perioadă: spuneţi un mare “NU” duşurilor fierbinţi, indiferent cât de mult v-ar îmbia pe timp de ger. “Apă fierbinte îndepărtează filmul lipidic protector natural”, susţine medicul.

Alegeţi detergenţi hipoalergenici!

Nu doar folosirea cosmeticelor nepotrivite, spre exemplu creme matifiante în locul celor intens hidratante sau săpunuri care usucă pielea, în locul gelurilor de dus blânde, chiar a celor destinate bebeluşilor, ci şi detergenţii cu care spălaţi hainele vă pot face rău. “Folosiţi detergenţi de rufe hipoalergenici, fără parfum sau înălbitor, dacă aveţi pielea uscată sau fisurată. De asemenea, copiii cu astm sau dermatita atopică vor trebui ţinuţi departe de contactul cu anumiţi alergeni de mediu (praf de casă, acarieni, detergenţi) şi se vor evita alimentele cu potenţial alergenic pentru că pot agrava leziunile de pe piele”, declară Dr Oana Spanu. În plus, evitaţi exfolierea pielii pe timp de iarnă sau bifaţi acest obicei din rutină de îngrijire a pielii foarte rar, la două săptămâni chiar, spre deosebire de perioada verii când ar trebui repetat chiar de două ori pe săptămână. “Nu faceţi gomaj în această perioadă, nu folosiţi geluri şi bureţi abrazivi şi nici nu faceţi baie prelungită în spumă. Apoi, după ce am făcut duş, trebuie să ne uscăm pielea prin tamponare cu prosop de bumbac. Nu frecam pielea. Dacă aveţi posibilitatea, folosiţi umidificatoare în camerele unde locuiţi, în special în camerele copiilor, pentru a evita dezhidratarea pielii”, spune medicul.

Evitaţi cosmeticele cu alcool!

Chiar dacă nu aveţi pielea sensibilă, în perioada rece este indicat să renunţaţi la cosmeticele care conţin alcool pentru că agasează suplimentar pielea. Atât loţiunile de curăţare a pielii, cât şi cele tonice sau cele destinate îngrijirii părului/scalpului trebuie să fie cât mai “blânde” pe timp de ger şi să protejeze pielea în fata deshidratării. Astfel, optaţi pe cât posibil pentru ape micelare destinate tenului sensibil, loţiuni hidratante, apele termale, creme pe cât posibil naturale sau cu un procent scăzut de conservanţi şi nu săriţi peste crema –contur ochi. Zona ochilor este extrem de delicată, pielea este foarte subţire, iar gradele cu minus o pot afecta serios, chiar îmbătrâni prematur. Aşadar, alegeţi o cremă pentru ochi deosebit de hidratanta, de foarte bună calitate şi aplicaţi-o zilnic, dimineaţa şi seară. Şi încă un sfat important din partea dermatologului: aveţi grijă să nu vă lipsească niciodată din poşeta balsamul pentru buze. Nu ieşiţi din casă înainte să aplicaţi un strat generos de balsam protector, iar pe timpul zilei reaplicati-l ori de câte ori vă simţiţi buzele uscate.

Ca şi pielea din zona ochilor, cea a buzelor este foarte subţire şi sensibilă, se usucă rapid, iar efectele sunt deranjante şi chiar dureroase. Doar cine nu a avut niciodată buzele atât de “arse” de ger încât să-i sângereze nu ştie cât de supărătoare este această situaţie. Astfel, pentru a trece peste iarnă cu zâmbetul pe buze, faceţi din balsamul de buze cel mai preţios accesoriu! Sfatul este valabil şi în cazul cremelor pentru mâini. Fiind direct expusă frigului, chiar şi în prezenţa unor mănuşi mai mult sau mai puţin călduroase, pielea mâinilor se usucă excesiv, aşa că trebuie hidratata frecvent cu ajutorul cremelor intens hrănitoare, ori de câte ori vă spălaţi mâinile sau vă pregătiţi să ieşiţi din casă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-19

TAGURI: ingrijirea pielii, iarna, crema hidratanta, oana spanu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova