2018-07-20 15:53


Respirație urât mirositoare? Cauzele HALITOZEI și cum putem scăpa de ea

 |  16:59
Respirație urât mirositoare? Cauzele HALITOZEI și cum putem scăpa de ea

Halitoza, așa cum este denumită medical respirația urât mirositoare, poate afecta pe oricine si nu are legatura, de fiecare data, cu igienta precara a gurii si a danturii. Aceasta este o afecțiune destul de răspândită, însă odată cunoscute cauzele, pot fi limitate sau înlăturate efectele.

De cele mai multe ori, halitoza își are originea în cavitatea bucală și poate să se amplifice pe parcursul zilei, în funcție de obiceiurile alimentare. Consumul unor alimente precum usturoi, ceapă sau chiar condimente, constituie un factor favorizant pentru halitoză. Alte obiceiuri, precum fumatul, consumul de băuturi alcoolice sau cafea pot amplifica mirosul neplăcut al respirației. Un control stomatologic poate duce la identificarea cauzelor, iar tratamentele realizate de medicii dentiști le pot reduce semnificativ.

„Halitoza este cauzată în primul rând de bacteriile care se formează în șanțul gingival, sub limbă sau în spațiile interdentare. Aceste bacterii pot fi ușor eliminate cu o igienă orală corectă, care să includă, pe lângă periajul de cel puțin două ori pe zi și folosirea aței dentare, a apei de gură și chiar a dușului bucal, pentru îndepărtarea tuturor resturilor alimentare din spațiile interdentare sau gingivale.”, a explicat medicul stomatolog Irina Gavriluț.

Din punct de vedere dentar, mai sunt și alte cauze care duc la apariția halenei, precum cariile netratate, obturațiile incorect realizate, lucrările dentare neadaptate, gingivita, parodontoza și chiar tartrul.

Halitoza apare și ca urmare a problemelor gastro-intestinale sau ale tractului digestiv, afecțiuni ale tractului respirator sau sinuzite, secreția salivară scăzută care duce la senzația de gură uscată (xerostomia).

„Vizitele regulate la medicul dentist și efectuarea unui detartraj o dată la șase luni sunt indicate pentru eliminarea altor cauze. În ceea ce privește lucrările dentare, acestea trebuie schimbate la un anumit interval de timp, deoarece gingia se retrage și favorizează retenția de alimente care pot produce halenă.”, a adăugat medicul.

În cazul altor afecțiuni de natură gasto-intestinală care pot cauza halitoza, este necesară consultarea unor specialiști de medicină internă, sau ORL-iști, în cazul sinuzitei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-25

TAGURI: halitoza, respiratie urat mirositoare, cauze





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova