SONDAJ ALARMANT. Doi din trei ANGAJAŢI care lucrează la BIROU spun că s-au ÎNGRĂŞAT în ultimul an
2018-08-16 11:14


SONDAJ ALARMANT. Doi din trei ANGAJAŢI care lucrează la BIROU spun că s-au ÎNGRĂŞAT în ultimul an

 |  14:54
SONDAJ ALARMANT. Doi din trei ANGAJAŢI care lucrează la BIROU spun că s-au ÎNGRĂŞAT în ultimul an

Doi din trei angajaţi din România care lucrează într-un birou spun că s-au îngrăşat în ultimul an. Motivele principale invocate? Lipsa sportului, oboseala şi mesele neregulate, se arată un sondaj publicat de un site-ul pentru cautarea de locuri de muncă, conform news.ro.

Astfel, 66% dintre participanţii la sondaj care au spus că s-au îngrăşat în ultimul an, iar lipsa practicării unui sport este considerată cauza principală, 85% dintre aceştia enunţând acest factor.

Aproape jumătate (48%) dintre cei care s-au îngrăşat în ultimul an au luat în plus 5 kg, 38% au luat între 5 şi 10 kg, iar restul de 14% au acumulat peste 10 kg.

Un procent de 58% dintre participanţii la sondaj au recunoscut că nu au fost la sală sau nu au practicat niciun sport în ultimele şase luni, fiind prea obosiţi sau neavând timp.

Cei care spun că practică regulat sportul se află şi în grupul respondenţilor care şi-au menţinut greutatea: 29% merg la sală sau fac sport cel puţin o dată pe săptămână.

În topul motivelor invocate de angajaţii care au acumulat kilograme se mai află oboseala şi mesele neregulate, acestea fiind alese de circa 70% dintre respondenţi ca fiind vinovate într-o proporţie mare şi foarte mare de acest aspect. Stresul şi consumul excesiv de pâine covrigi, paste, cartofi, sau dulciuri sunt alte motive invocate de respondenţi.

Potrivit studiului, 61% dintre cei care au crescut în greutate merg la somn după ora 23:00. Studiul relevă că mâncatul ca răspuns la stres, depresie, tensiune, nervozitate, furie sau singurătate duc treptat la îngrăşarea nedorită.

Doi din 10 participanţi (19%) la sondaj obişnuiesc să sară peste masa de prânz în zilele de lucru, 37% dintre ei iau prânzul pe birou, o altă treime (32%) mănâncă în sala de mese şi doar 10% ies la cantină sau la restaurant.

Mai puţin de jumătate (43%) dintre cei chestionaţi îşi aduc pachet de acasă pentru masa de prânz. O treime (29%) obişnuieşte să îşi cumpere mâncare gătita de la cantină sau la restaurant, 15% preferă snacks-urile, iar 11% mâncare de tip fast-food sau pizza.

Majoritatea (75%) respondenţilor alocă sub 15 lei pentru masa de prânz. O treime (32%) alocă sub 10 lei, 43% - cheltuie între 10 şi 15 lei, 19% - între 15 şi 20 de lei şi doar 6% obişnuiesc să dea pentru prânz peste 20 de lei.

Sondajul a fost realizat în perioada mai-iunie 2017 în parteneriat cu centrul de nutriţie Body Engineering, pe un eşantion de 1.516 de persoane active profesional. Majoritatea (64%) au între 26 şi 45 de ani, 19% având poziţie de management sau sunt antreprenori, iar 73% au studii superioare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-07-05

TAGURI: sondaj, angajati, ingrasat, birou, kilograme, sport





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...