2019-05-21 16:51


VACANȚA DE IARNĂ: 10 destinații turistice din Europa pe care trebuie să le vizitați de Crăciun

 |  12:12
VACANȚA DE IARNĂ: 10 destinații turistice din Europa pe care trebuie să le vizitați de Crăciun

Unele locuri din Europa sunt mai potrivite pentru a fi vizitate vara, iar alte destinaţii turistice, precum cele de mai jos, sunt pur şi simplu de neratat în timpul iernii, potrivit The Telegraph.

1. Parcul Naţional Riisitunturi, Finlanda

Înfiinţat în 1982, în Posio, în apropiere de graniţa cu Rusia, se întinde pe o suprafaţă de 77 de kilometri pătraţi, iar, în timpul iernii, peisajul devine de-a dreptul bizar, pentru că arborii de aici, acoperiţi de nea, încep să semene cu oameni de zăpadă. Fenomenul a primit şi un nume, tykkylumi.

2. Jökulsárlón, Islanda

Un uriaş lac glaciar situat în sud-estul Islandei, la marginea Parcului Naţional Vatnajökull, este considerat una dintre minunile naturale ale acestei ţări. Privit de pe şoseaua dintre Höfn şi Skaftafell, apare ca o procesiune fantomatică de aisberguri albastre şi a fost ales drept fundal pentru mai multe pelicule de succes, precum "A View to a Kill", "Die Another Day", "Lara Croft: Tomb Raider" şi "Batman Begins".

3. Lacul Bled, Slovenia

Un decor potrivit pentru un weekend de poveste, lacul Bled este situat la aproape 60 de kilometri de Ljubljana. O insulă unde o biserică din secolul al 17-lea este cireaşa de pe tort.

4. Hallstatt, Austria

Un sat al cărui decor are perfecţiunea unei imagini de carte poştală, situat în Gmunden. Clădirile sale se reflectă în suprafaţa celebrului lac Hallstatter. Satul este atât de spectaculos, încât chinezii au creat o copie a acestuia în Luoyang, ţinutul Boluo, citeaza Mediafax.

5. Praga, Cehia

Poate capitala europeană cea mai pitorească, cu castelul său, arhitectura gotică şi spectaculosul pod Carol.

6. Lacul Baikal, Rusia

Cel mai mare lac cu apă dulce din lume îngheaţă în timpul iernii, când temperaturile pot coborî la minus 35 de grade Celsius. Vizitatorii localităţii Listvyanka, de pe malul lacului, pot face curse pe gheaţă cu diverse vehicule şi apoi pot gusta peşte afumat la cald de la dughene.

7. Reine, Norvegia

Insulele Lofoten sunt mai bine de vizitat în februarie sau martie, când vor oferi unele dintre cele mai spectaculoase peisaje din Europa. Satul Reine, cu colibele sale pescăreşti, unele transformate în pensiuni, este o populară destinaţie turistică.

8. Castelul Neuschwanstein, Germania

Un castel fantezie, situat în satul Hohenschwangau din sudul Germaniei, a fost construit la sfârşitul secolului al 19-lea după gusturile extravagante ale regelui Ludwig al II-lea. Din păcate, acesta a murit în acelaşi an în care castelul a fost finalizat.

9. Svalbard, Norvegia

Arhipelagul Svalbard, cunoscut şi după numele olandez Spitsbergen, situat în Oceanul Arctic, oferă zăpadă, urşi polari, gheţari spectaculoşi şi curse cu sănii trase de câini husky.

10. Hotelul Juvet, Norvegia

Situat într-o pădure sălbatică, pe malul râului Valdolla, hotelul este construit astfel încât să se integreze în frumuseţea şi liniştea peisajului. A fost folosit drept decor pentru filmul "Ex Machina" (2014), de Alex Garland.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-12-15

TAGURI: vacanta de iarna, destinatii turistice, craciun, europa
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG





Media

REȚETE simple pentru sucuri de vară sănătoase și DELICIOASE
BEBELUŞUL care a uimit o lume întreagă
BEBELUŞUL care a uimit o lume întreagă 25 Mai 2017 | (0)
Sfaturi si curiozitati