2016-12-04 08:27

SOCIAL


10.000 de ceferiştii vor mărşălui în Capitală, pe 28 sau 29 octombrie

 |  18:14
10.000 de ceferiştii vor mărşălui în Capitală, pe 28 sau 29 octombrie

Liderii Federaţiei Naţionale Feroviare MişcareComercial ne-au anunţat că, pe 28 sau 29 octombrie, vor ieşi în stradă peste 10.000de ceferişti, nemulţumiţi de măsurile anticriză pregătite de conducerile celortrei societăţi feroviare. Potrivit liderilor de sindicat, conducerile celortrei companii feroviare pregătesc acte adiţionale la contractele colective demuncă, prin care salariile să rămână în 2011 la acelaşi nivel din acest an.Totodată, vor fi suspendate orice fel de prime şi tichetele de masă. “Memorandumul semnat deGuvern cu Fondul Monetar Internaţional are consecinţe grave asupra ceferiştilor.Conducerile celor trei companii CFR pregătesc tăierea facilităţilor decălătorie pentru ceferişti şi familiile acestora. Dacă se mai pune problema tăieriifondului de salarii cu 25%, vor fi proteste de amploare. Nici un tren nu va maicircula”, ne-au declarat liderii de sindicat din CFR. Aceştiaau explicat că în ziua de 21 octombrie va vea loc ultima şedinţă, în care se vastabili calendarul protestelor. “Aşteptămaprobarea pentru miting de la Primăria Capitalei. Ne vom strânge în faţaMinisterului Transporturilor, după care vom mărşălui până la Guvern. După miting urmează greva generală”, au precizat lideriide sindicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-10-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image