2017-12-16 16:52


12 directori din RATB – salarii de 132.000 lei. Regia de transport public, sinecură pentru politicieni de 182.000 de lei lunar

 |  21:01
12 directori din RATB – salarii de 132.000 lei. Regia de transport public, sinecură pentru politicieni de 182.000 de lei lunar
P24

Câteva sindicate din RATB, care nu s-au “îndulcit” din tortul puterii, reclamă neseriozitatea Consiliului General de schimbare a conducerii regiei cu o frecvenţă de un an. Aceeaşi situaţie este şi la Consiliul de Administraţie, unde clienţii politici sunt schimbaţi cu alţii. Deoarece rotaţia cadrelor este atât de rapidă, membrii Consiliului de Administraţie sunt foarte gentili cu foşii lor colegi sau directori generali. Deşi regia este falimentară, iar managementul este sub orice critică, salariile celor care conduc sunt printre cele mai mari din domeniul bugetar.

În Primăria Capitalei este de notorietate faptul că RATB este condus de PSD, până de curând numirile fiind făcute prin Marian Vanghelie. După arestarea edilului de la sectorul 5, cercul de influenţe s-a lărgit. Potrivit legii, componenţa Consiliului de Administraţie (CA) este stabilită de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), prin voinţa partidelor politice. Ultima formulă a  CA a fost aprobată în februarie 2015, urmând ca o comisie de selecţie a CGMB să propună cei mai buni candidaţi. Aceştia trebuia să pregătească selecţia sau concursul pentru postul de director general. Dar interimatul şi tranziţia sunt noţiuni dragi politicienilor noştri. Din luna februarie, membrii CA nu au făcut nimic conform mandatului, ci au tocat mulţi bani. Sindicatul Transportatorilor APT din RATB spune că de doi ani Consiliul de Administraţie se complace de peste doi ani în situaţia de interimat, care acum a devenit ilegală.

Cine sunt membrii CA RATB

Potrivit preşedintelui Sindicatului Transportatorilor APT din RATB Ion Usturoi, Radu Dumitru, a fost demis de membrii CA de curând din poziţie de preşedinte al CA al RATB. Motivele destituirii pot fi doar bănuite. Radu Dumitru are 44 de ani, este membru PSD şi director general la Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM). “El este absolvent de Teologie şi ASE, prieten cu Marian Vanghelie şi apropiat de Cătălin Voicu, şi s-a remarcat public într-o suită de scandaluri pe vremea când a condus Administraţia Cimitirelor, în perioada 2001-2006. Fostul preot a fost dat afară de Traian Băsescu din Primăria Bucureşti în 2002 pentru suspiciuni de corupţie”, susţine liderul sindical Ion Usturoi.

Despre Dorel Macovei se ştie că este şef de secţie la Metrorex, soţia lui este salariat la RADET, iar copilul celor doi este salariat la ROMPREST. Deşi ambii soţi lucrează la stat, au conturi şi depozite bancare de 36.000 euro şi alte plasamente de 112.000 de euro, conform declaraţiei de avere. Despre Ovidiu Pârvuţ nu se ştiu prea multe. El are afaceri personale în publicitate. Fostul PDL-ist Marin Popescu a intrat în atenţia public în august 2013, când presa a lansat Topul primelor 10 salarii din Palatul Victoria. Marin Popescu era la acea vreme director Direcţia Economică şi Administrare Patrimoniu (Secretariatul General al Guvernului) şi câştiga lunat mai mult decât Victor Ponta, adică 6.259 de lei net, plus 2.977 venituri din proiecte. Tudor Tănăsescu este fost deputat PSD, în prezent membru UNPR.

Radu Orzaţă a intrat mai târziu în CA al RATB, dar de câteva luni este şi director general interimar. Ion Usturoi susţine că este illegal ca un membru al CA să deţină simultan şi funcţia de director general RATB. El s-a lansat în politică prin PPDD, a fost secretar general, apoi lider al partidului pe Capitală. În prezent este vicepreşedinte UNPR.

Salariile conducerii RATB

Conform Contractului de mandate, director general RATB încasează lunar 11.000 de lei, iar indemnizaţia lunară a membrilor CA se calculează la 25% din  salariul directorului general. Cei şapte consilieri personali ai acestuia primesc lunar 5.000 de lei. Interesant şi illegal este că Radu Orzaţă încasează atât cei 11.000 de lei care i se cuvin ca director general, cât şi cei 2.500 de lei, indemnizaţia de membru CA. Liderul Sindical Ion Usturoi, susţine că şi cei 5 foşti directori ai regiei, care au fost demişi şi au câştigat în instanţă, îi dublează pe actualii directori, care au fost numiţi în locul lor, şi sunt plătiţi cu aceleaşi salarii de circa 11.000 de lei pe lună. Printre ei se află şi fostul director Vicenţiu Antonescu, care a cerut CA să I se păstreze salariul de director general (facsimile) şi a primit. RATB are în prezent 12 directori care încasează 132.000 de lei lunar de la RATB, cei 7 consilieri personali ai directorului general, câştigă 35.000 de lei, la care se adaugă indemnizaţiile membrilor CA, cu 15.000. În total 182.000 de lei plăteşte lunar municipalitatea pentru sinecurile politice din RATB.

Rubedeniile din RATB

Conducerea Serviciului Comercial este asigurată de Iulian Dinică, soţul Gabrielei Dinică, şef serviciu  Plan Organizare Normare şi secretar al CA al RATB.

Fiul consilierului general, Minică Boaja, membru PSD, este consilierul personal al directorului general RATB. Seniorul, este Şef Compartiment Protecţia Mediului din Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM).

“Minică Boajă este şi vicepreşedintele Federaţiei din servicii şi utilităţi publice ATU ROMÂNIA, care negociează preţul la utilităţi cu patronatele reprezentate de Costin Berevoianu, reţinut de procurori, într-un dosar de cumpărare de influenţă şi trafic de influenţă în legătură cu Apa Nova Bucureşti”, spune Ion Usturoi.

Ramona Elena Tabacu este şef Serviciu la SNAM, iar soţul Sebastian Tabacu Sebastian este şef Serviciu Marketing la RATB şi nepotul lui Radu Dumitru, preşedinte CA, şi membru PSD.

“Mariana Duţă, fost director financiar contabil al RATB în perioada decembrie 2013-mai 2015, membru PSD, a ocupat şi încasat ilegal salariile, pentru că nu avea pregătirea necesară pentru acest post. După ce a fost constatată ilegalitatea, ocupă fără rost funcţia de consilier director general RATB”, spune liderul sindical.

Bănică Sorin, pensionar (maiastru militar pompieri), fost membru PDL, apoi PSD, în prezent la UNPR, a fost adus şef atelier în RATB şi a fost numit şef secţie coordonator în Autobaza Ferentari. “A fost remarcat prin abuzuri asupra salariaţilor RATB şi s-a constituit o comisie să îl cerceteze”, spune sindicalistul. Aceeaşi situaţie este şi la Marian Orodel, fost membru PDL, în prezent PSD, care a xcăpătat funcţia de şef Autobaza Alexandria.

Mirela Bahrin, şef serviciu vânzare, şi inginerul Ştefan Cornel au fost demisi de fostul director Adrian Criţ în anul 2010, pentru ilegalităţi comise în actul de conducere. Ştefan Cornel chiar a fost concediat, iar după ce a venit Viorel Popescu la conducerea RATB, a fost reangajat în funcţia de consilier al directorului general. Mirela Bahrin a fost în concediu medical până s-a schimbat directorul, apoi  a ocupat o funcţie în organizaţia centrală a RATB. Înainte de a fi demis directorul general Viorel Popescu, acesta i-a numit şefi la Serviciul Comercial, unde au stat liniştiţi până la venirea lui Vicenţiu Antonescu. Acesta a vrut să-i demită pentru abuzuri în serviciu, însă cei doi au stat în concediu medical o perioadă, după care Mirela Bahrin a devenit şef la Serviciul Comercial-Vânzare, iar Ştefan Cornel este simplu inginer care conduce din umbră Serviciul Comercial.

Mihaela Stoica, şef Serviciu Controlori, a fost demisă de directorul Adrian Criţ, însă a plecat pe o funcţie bine plătită la CAR RATB. După plecarea lui Adrian Criţ, a fost readusă Şef la Serviciul Controlori.

Statutul angajaţilor fără pile şi relaţii

“În concluzie, deşi au fost consideraţi întotdeauna şefi incompetenţi care comiteau abuzuri, totuşi ocupau numai funcţii de conducere bine renumerate, fiind întotdeauna susţinuţi de sindicatul reprezentativ. Conducerea Primăriei, în scop electoral, a acordat gratuităţi pe transportul in comun pentru 80% din persoane, doar 20% reprezintă călători care achiziţionează titlul de transport. Aceste servicii de vânzare-control au în subordine 300 de controlori şi aproximativ 500 de casieri de vânzare tonete, salariul acestora este de 1.000 de lei. Aceşti salariaţi sunt supuşi abuzurilor de către conducere. Controlorilor de bilete li se impune un număr de amenzi date pe zi. Controlorilor de bilete şi casierilor li se opresc garanţii pentru gestiune şi nu există o evidenţă a sumelor reţinute acestor salariaţi. Casierele lucrează în conditii inumane, vara se coc de cald în cabine, iar iarna îngheaţă de frig. Ele nu au unde să-şi facă necesităţile fiziologice, de multe ori apelând la tot felul de bidoane, nu au sursă curentă de apă, nu au scaune ergonomice, monitoarele sunt vechi şi nu oferă protecţia ochilor”, spune Ion Usturoi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-12-15

Documente:


TAGURI: jaf, ratb, transport public, sinecure, politicieni, partide





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


STOICA
14 Dec 2015

Așa e în democrație. Hoții și pupincuristi ne conduc .
ATENT
14 Dec 2015

Tudor Tanasescu a fost prefect de Giurgiu, omul care trebuie sa respecte legea si cel care face in teritoriu politica Guvernului....PSD. Se vede ce politica facea.
COSMIN
14 Dec 2015

Stiti cine este acest Usturoi? Este un fost hot de motorina care a fost prins si dat afara si ce credeti?, culmea a fost reangajat dupa o perioada. De ce arunca cu noroi? Pentru ca sindicatul din care face parte este unul de buzunar care si-a propus sa apere neregulile membrilor de sindicat pe care-i reprezinta, vedeti cazul Olteanu de la Ferentari prins cu motorina caruia i-a fost intocmita documentatia pentru dat afara, care s-a inbolvit subit si a intrat repede in medical dar livreaza pizza la domiciliu. Halal lider de sindicat, halal sindicat si va las pe dumneavoastra sa concluzionati cine striga hotii
CITARO
15 Dec 2015

Ceva adevar este in articol, fara indoiala. Cam 50%. Restul...din burta! Functii sau meserii inventate, fapte fals prezentate. Hai, macar sa facem temele de nota 9. Lucrarea e de nota 5. Cu indulgenta!
ANCA
15 Dec 2015

Doamna, hotarati-va, e vorba de RATB sau de RADET, ca le cam incurcati...........
LAURENTIU
15 Dec 2015

Din moment ce nu apar comentarii din partea celor acuzati inseamna ca asta este purul adevar sint peesoane cu dosare penale care detin functii de sefi dupa o perioada scurta de la angajare in acest sistem se misca doar pilele toate posturile sint ocupate inainte de examemn criteriu principal partidul dupa care rubedenia din sistemasa ca totul va ramine o enigma cine a scris sa stie este este purul adevar 100%.
SYKTYR, FLEGMELOR!
15 Dec 2015

SĂ VĂ STOARCĂ ȘI ULTIMA PICĂTURĂ DE VLAGĂ, LEPĂDĂTURILOR! VĂ MERITAȚI UNII ”PĂ” ALȚII, LEPRELOR! AȚI AVUT O ȚARĂ CA O FLOARE, NEMUNCITĂ ”DĂ” VOI, CE-I DREPT, POUTORILOR, ȘI V-AȚI CĂKKAT ”PĂ” EA, SECĂTURILOR, SCURSURI ALE CIVILIZAȚIEI, GUNOAIE GENETICE! (”REAȚI A DRACULU DĂ GENII BĂȘTINOASE!”)
NICU VREMES
16 Dec 2015

Va rog sa nu mai va bagati aiurea.Furtu de motorina trebuie facut profesionist. Singurii calificati suntem noi liderii STB.Noi stim cum sa sustragem, suntem mana in mana cu conducerea.Cand au venit si ne-au luat de la Sinaia mascatii a fost frumos.Cand vine si ne ia pe noi se justifica banii prntru ca ne ia cate 20-30 si printre noi sunt si sefi.Cand o sa ia toti sefii si directorii o sa fie spectacol.Noi avem valoare de dileri.Cosmina nu mai fi invidioasa draga ca furtune de unde sa sugi motorina sunt destule, au si orodel dar si banica.Draga pacat ca a plecat calin el avea furtunul cel mai gros.
CULCICA FLORIN
16 Dec 2015

Nicule, Costine bai baieti lasati in pace pe fraierii astia.Ei latra si noi ne vedem de treaba cum ne-a invatat tata Solea.Noi cu banii ei cu vorbele.Noi suntem apreciati de Aron de Chiru.Cu noi ii prosteste pa astia si le ia primele.Voi nu ati vazut ca toti directorii apreciaza STB-ul stie ca la noi e cutitu nu la astia.Ofticativa noi suntem dileri profesionisti.Noi nu avem sita la rezervor si suntem informati de catre tehnic cat putem sa luam.
TANASE GEORGE
16 Dec 2015

Noi echipa STB suntem raciti pentru ca am negociat cu conducerea si am stat bot in bot.Pentru a ne trece raceala putem sa luam in gura Usturoi?
ANGAJAT
30 Dec 2015

Singura solutie este privatizarea de urgenta si eliminarea acestor specimene. HAHHA
MARIA CAZACU
26 Iul 2016

In ratb a fost o pilaraie tot timpul. Indiferent de director indiferent de curent politic. Amantlicul la mare cinste,9 chiulul de asemenea.
DROMADERUL
11 Oct 2016

Orzata Radu, Dinica Iulian si Dinica Gabriela, Tobescu Constantin & Co., Culcica Florea(Alcoolica), Tanase George, Bahrin Mirela, Vasile Iulia care isi ia partea de spaga la angajari in Serviciul Comercial, sunt doar cativa penali. Si nici unul nu are functie de portar. Stoica Mihaela a stat pe banca la CAR, unde se angajeaza personal pe pile, pana a revenit in RATB. Si lista continua!! Prostii membrii STB le cotizeaza acestor ulii dar habar nu au de multe! Culmea, toti astia sunt in PSD-PNL!! Asta nu va spune nimic???
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova