2018-11-18 14:23


700 de solicitări la Ambulanţă

 |  08:57
700 de solicitări la Ambulanţă

Aproximativ 700 de solicitări s-au înregistrat în noaptea de joi spre vineri la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, toate fiind rezolvate, a declarat managerul SABIF, Alis Grasu. Ea a precizat că, în prezent, nu sunt cazuri în aşteptare, deşi se circulă greu pe străzile laterale.

"Nu ne-au rămas maşini blocate în zăpadă nici în Ilfov şi nici în Bucureşti. Am reuşit şi am trecut cu bine noaptea. În cursul nopţii s-au înregistrat în jur de 700 de solicitări. La momentul acesta nu sunt cazuri în aşteptare. Se circulă greu pe străzile laterale. Pe străzile mici sunt maşini parcate ca de obicei pe ambele sensuri de mers. Puţin probabil că vor avea cum să le ridice că majoritatea vor pleca fără maşini de acasă. Cert este că, deocamdată, zăpada este afânată, astfel că încă se mai poate circula. Să vedem însă în momentul în care temperaturile vor fi foarte coborâte şi va îngheţa această zăpadă probabil că se vor face şleauri", a spus medicul. Potrivit lui Alis Grasu, 60 de persoane fără adăpost au fost transportate la spitale sau la adăposturi. Cele care aveau probleme medicale acute au fost duse la spitalele de urgenţă, iar cele cu probleme medicale cronice la spitalele aparţinând Primăriei Capitalei. Persoanele fără adăpost care nu aveau probleme medicale au ajuns la adăposturile Primăriei Generale şi ale primăriilor de sector.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-06

TAGURI: ambulanta, solicitari, alice grasu
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...