2016-12-06 12:28

SOCIAL


A început inaugurarea Bulevardului Uranus

 |  17:01
A început inaugurarea Bulevardului Uranus

Un tronson al controversatului Bulevard Uranus, Calea Plevnei-Ştirbei Vodă,a fost inaugurat, urmând ca la începutul anului viitor să se încheie prima etapă a construcţiei. Atunci când va fi gata, bulevardul va avea o lungime de 11 kilometri şi va face legătura între zonele de Sud şi de Nord ale Capitalei.

Pentru perioada imediat următoare se preconizează că se va da drumul şi primului tronson, dintre Piaţa Victoriei şi Occidentului. „Se lucrează. Aici a fost mai puţin complicat, pentru că s-au introdus utilităţi care nu au mai fost refăcute de 100 de ani”, a anunţat primarul Sorin Oprescu. Prima etapă nu va putea fi terminată până când Primăria nu va reuşi să rezolve problema Halei Matache. Din cauza stării precare în care se află, hala s-ar putea prăbuşi dacă s-ar săpa în acea zonă pentru înlocuirea unei conducte vechi de 85 de ani. „Am dorit să o strămutăm, dar nu ştim ce putem face în momentul de faţă”, a adăugat edilul.

Bulevardul Buzeşti-Berzei-Uranus va avea câte două benzi pe sens şi una pentru biciclişti, trotuare cu o lăţime cuprinsă între trei şi cinci metri şi cu două linii de tramvai. Următoarea etapă a lucrărilor este localizată  în zona intersecţie Berzei cu Mircea Vulcănescu, acolo unde se va realiza o stradă nouă - str. Gării de Nord -, care iese în faţa Gării de Nord.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639268-10-02

TAGURI: bulevardul uranus, inaugurare



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ALX
07 Dec 2011

Jos cu doctorul nebun !!!!!!!!!!!!!!!!
STUGEA
07 Dec 2011

Domnule Oprescu , va doresc sa aveti parte de traficul prin care trecem noi in fiecare zi si sa vedeti atunci cat de bine sta Capitala la acest capitol !
PRAF
07 Dec 2011

Cred ca o sa am 60 de ani cand or fi gata toate proiectele nebunului asta , unde mai pui zeci de milioane de euro aruncati din banii nostri!
BEBE
07 Dec 2011

Ma mir ca aici n`a urcat pretul , cel putin nu inca. Doar e o practica specifica domnului Oprescu , nu?
MARIAN
07 Dec 2011

OPRESCULE MAI LASA MA PROIECTELE MA CA O SA FACI TOT ORASU DITAMAI SANTIERU !!!
MENTALU
07 Dec 2011

NU SE MAI POATE CIRCULA NICAIERI , INCETATI CU SANTIERELE SI FACETI DRACULUI CEVA SA SE POATA CIRCULA !! OPRESCULE , CE PAZESTI????
CRISTI
07 Dec 2011

Sunt pregatit sa bat pariu cu oricine ca nu o sa fie gata la anul , specific Oprescu si promisiunilor lui.
MUJAH
07 Dec 2011

Ai bagat un car de bani in stadionul ala si acum incepi alte proiecte????? O sa ne saracesti pe toti ma incompetentule !!!!!
CASALOTU
07 Dec 2011

Ce sa zica si el acum , dupa cate scandaluri au fost in ultima vreme , s-a gandit sa ma ia atentia de la adevaratele probleme cu inaugurarea asta si promisiuni desarte..
RISTEA
07 Dec 2011

Doamne , abia astept alegerile , sa scapam cumva de Oprescu asta ca nu`l mai supooort !!!!
ALEXA
07 Dec 2011

Bai nenea primar ,inainte sa faci promisiuni ASIGURA-TE ca le poti indeplini si nu mai vinde gogosi bucurestenilor , cred ca ne-am cam saturat !!
MARIUS
07 Dec 2011

Ma , cum sa zici ma ca e finalizat cand el se circula pe O BANDA??? NENEA PRIMAR , O BANDA INSEAMNA IN CONSTRUCTIE , NU FINALIZAT VAI DETINE !
GHEZEA
07 Dec 2011

Inca un caz tipic de incompetenta marca Oprescu.
TEODOR
07 Dec 2011

Nu e vorba de inaugurare!Este cu totul altceva:Sorin Oprescu a dat in folosinta o bucata dintr-o lucrare pecare oricum o va termina,fie ca ii place lui Nicusor Dan,fie ca nu!
PREDA
07 Dec 2011

Incep sa ma intreb , sincer , daca acest Oprescu este bun la ceva , pentru ca in scaunul de primar general SIGUR nu are ce cauta !
MADALIN
07 Dec 2011

Daaaa , e finalizat asa cum e si pasajul muncii si mai stiu eu alte „proiecte” nascocite de el. Mi-e sila !
CLAUDIU
07 Dec 2011

Un incompetent , TOTAL nepotrivit pentru pozitia pe care o detine !
PAUL
07 Dec 2011

Isi bate joc pe fata de noi , cu promisiuni si vorbe goale . FAPTE BA , NU VORBE !!!
IULIAN
07 Dec 2011

Acum o sa dai vina pe Hala Matache pentru faptul ca nu o sa fie gata la timp , si sunt 100% convins de asta !!

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

17 noiembrie 1869. Inaugurarea Canalului Suez Aflat la vest de Peninsula Sinai, Canalul Suez este un canal de 163 km lungime, şi lat de 300 m... 17 Noi 2016 | (0)