2016-12-09 04:03

SOCIAL


Absenţele, la un click distanţă

 |  21:00

Pentru a evita scandalurile în care sunt implicaţi elevii şi care par să apară din ce în ce mai des, tot mai multe unităţi de învăţământ au implementat catalogul online.

Cu ajutorul unei simple accesări a site-ului şcolii, părinţii pot afla câte absenţe au strâns şi ce note au obţinut copiii lor. Decizia de a implementa sau nu catalogul online poate fi luată însă doar de conducerea unităţii de învăţământ. Ministerul Educaţiei nu a emis nici o decizie privind înfiinţarea catalogului online.

În municipiul Buzău, toate liceele au ales să înfiinţeze catalogul pe internet. „A fost o iniţiativă a Primăriei Municipiului Buzău. Au pus la dispoziţia liceelor care doresc să implementeze catalogul online o firmă şi finanţarea necesară”, ne-a declarat inspectorul şcolar general al Municipiului Buzău, Florina Stoian.

Unităţile şcolare publică pe internet datele din cataloage, iar prin intermediul unmui cont, fiecare părinte are acces doar la informaţiile referitoare la propriul său copil. Colegiul „Mihai Eminescu”, liceele teoretice „Spiru Haret” din Buzău, „Radu Vlădescu” din Pătârlagele, cel din Pogoanele, „Ştefan cel Mare” din Râmnicu Sărat şi Grupul Şcolar Tehnologic „D. Filipescu” au fost primele care au implementat catalogul online.

Nici elevii din Constanţa nu mai pot scăpa acum de sub ochii părinţilor. Unităţile de învăţământ din Municipiul Constanţa sunt printre primele din ţară care au implementat catalogul online.

Capitala este codaşă la capitolul „catalog online”. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB), aproximativ trei sau patru licee din Capitală au ales să publice notele şi absenţele elevilor pe internet. „Decizia rămâne la latitudinea conducerii fiecărei unităţi de învăţământ. Noi, ca inspectorat, nu putem interveni peste conducerea unităţilor”, ne-a explicat şeful ISMB, Cristian Alexandrescu.

Cine munceşte fără bani?

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi (FNAP) susţin că publicarea datelor din cataloage pe internet conduce şi la o diminuare a numărului de absenţe înregistrate de elevi. „Depinde de fiecare unitate de învăţământ ce date vrea să publice şi cum înţeleg să supravegheze elevii. Publicarea notelor şi a absenţelor pe internet implică automat şi o scădere a numărului de elevi care lipsesc de la şcoală. Acele date, odată publicate în catalogul online, nu mai pot fi şterse”, ne-a declarat vicepreşedintele FNAP, Adrian Topor. Potrivit acestuia, singura piedică în implementarea catalogului online este munca suplimentară neplătită. „Partea negativă este munca în plus şi cine va depune acest efort. Trebuie să înţelegem că orice muncă se plăteşte. Trebuie realizat un raport serviciu oferit - preţ, deoarece se poate apela şi la firme specializate, dar depinde cât se va plăti pentru acestea”, ne-a mai spus Topor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-08-15

TAGURI: catalog, online, note, absente, elevi, liceu, inspectorat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

MAI: Control tematic la Inspectoratul General de Aviație Ministerul de Interne a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că ministrul Dragoș... 30 Noi 2016 | (0)
Şef de serviciu în cadrul Inspectoratul General pentru Imigrări, reţinut de DIICOT Ion-Narcis Dumitru, şef de serviciu în cadrul Inspectoratul General pentru Imigrări, a fost... 07 Dec 2016 | (0)