2017-12-17 15:58


ACCI: Activitatea comercială din Centrul Istoric este aproape blocată

 |  11:20
ACCI: Activitatea comercială din Centrul Istoric este aproape blocată

Reprezentanţii Asociaţiei Comercianţilor din Centrul Istoric au solicitat vineri, într-o conferinţă de presă, Primăriei Capitalei şi Primăriei Sectorului 3 să ajungă la o înţelegere în privinţa regulamentului de funcţionare a teraselor din zonă.

Octavian Duru, director executiv al Asociaţiei, a arătat că urmare a neaprobării de către CGMB a regulamentului de funcţionare, activitatea comercială din Centrul Istoric este aproape blocată, pentru că agenţii economici nu ştiu cărei administraţii locale trebuie să se adreseze pentru a obţine autorizaţiile de funcţionare necesare.

"Agenţii economici întâmpină probleme în privinţa aprovizionării magazinelor, nu ştiu cărei primării trebuie să se adreseze pentru achitarea taxelor şi obţinerii autorizaţiilor de funcţionare. Dorim un birou unic care să existe în Centrul Istoric, la care să ne adresăm", a spus Octavian Duru.

Potrivit acestuia, au de suferit din cauza acestei situaţii peste 200 de localuri de alimentaţie publică şi circa 8.000 de angajaţi.

Vicepreşedintele Asociaţiei, Mugur Mihăescu, a subliniat că în Centrul Istoric investitorii doresc să facă "afaceri, nu politică şi nu doresc să participe la jocurile politice care s-au declanşat în această perioadă, între conducerea Primăriei Capitalei şi Primăria Sectorului 3".

"Este un joc politic şi nu vrem să fim fileul nimănui. Totul se sparge în capul nostru, fiind la mijloc. Nu ne mai purtaţi de la Ana la Caiafa, dragi administraţi locali. Vă rugăm să vă puneţi de acord ce înseamnă autoritatea în Centrul Istoric", a spus Mihăescu.

El a declarat că a avut o discuţie cu primarul sectorul 3, Robert Negoiţă, şi că a primit din partea edilului asigurarea de sprijin.

"Domnul primar ne-a asigurat de sprijin. Nu ne interesează jocurile politice şi cine controlează sau încasează în Centrul Istoric. Ne preocupă afacerile, nu politica", a afirmat Mugur Mihăescu.

Comercianţii din Centrul Istoric au susţinut că cifra de afaceri a scăzut în ultimii ani de la 3 milioane euro la 200.000 de euro.

Ei doresc aprobarea regulamentului de funcţionare a teraselor, pentru că ar respecta şi doleanţele lor, fiind menit să aducă puţină normalitate în activitatea comercială.

Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea teraselor sezoniere din perimetrul Centrului Istoric a fost respins luni de Consiliul General al Municipiului Bucureşti. Înainte de vot, primarul general Sorin Oprescu a susţinut că se exercită presiuni politice în legătură cu acest proiect, la cererea primarului sectorului 3, acesta dorind ca taxele încasate în urma activităţii din Centrul Istoric să rămână la bugetul local, şi nu să fie trecute la PMB.

Oprescu a spus că administrarea fiscală a clădirilor din Centrul Istoric ar trebui să fie preluată de PMB, atâta timp cât municipalitatea se ocupă de imobilele din zonă.

După votul dat de CGMB, edilul-şef anunţat că va pune regulamentul în aplicare prin dispoziţie de primar, transmite Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639873-11-18

TAGURI: Centrul Istoric, comert, blocat, PMB, orar





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova