2016-12-03 02:25

SOCIAL


Aderarea României la Schengen în 2011, incertă. Două state membre nu vor să fie dat un termen

 |  17:01
Aderarea României la Schengen în 2011, incertă. Două state membre nu vor să fie dat un termen

Aderarea României la spaţiul Schengen în anul 2011este incertă. Douăstate membre Schengen au avut obiecţii la proiectul de concluzii al Consiliuluiprivind aderarea României şi Bulgariei, făcând o serie de propuneri fără"a trece şi o dată clară, respectiv, fără a menţiona măcar şi anul2011", a declarat, Florin Saghi, director în MAI. "De ultimă oră, pot să văspun că, în proiectul de concluzii al Consiliului UE care va fi discutat laviitorul Consiliu de miniştri din luna iunie, anumite ţări membre au făcutnişte propuneri, fără însă a trece şi o dată clară, respectiv fără a menţionamăcar şi anul 2011. Noi am reacţionat şi am trimis acum două zile o serie deobservaţii în care ne-am exprimat dorinţa ca în proiectul de concluzii să aparăclar o dată care să fie legată de anul 2011. Sperăm aceste lucruri să fieacceptate de către partenerii noştri de dialog şi în acest fel să reuşim săsupunem Consiliului decizia astfel încât sperăm noi ca în septembrie să avem odată exactă a aderării României la spaţiul Schengen", a declarat Saghi, lao conferinţă pe tema Schengen. La insistenţele jurnaliştilor, Saghi arefuzat să spună numele acestor state, dar a precizat că este vorba despre"două state membre din grupul celor patru". "Două state au avutobiecţii la text şi au dorit să introducă acolo o chestiune atemporală, fără unorizont de timp clar", a spus Saghi, care a refuzat să dea numele statelorspunând însă că este vorba despre principalele două ţări finanţatoare. ReprezentantulMAI a explicat că propunerile făcute vizează proiectul de concluzii alConsiliului JAI privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen."Urmează să fie discutat în grupurile de lucru, respectiv în grupul deevaluare Schengen, după aceea să fie supus validării în celelalte grupuri,terminând cu COREPER şi introdus pe agenda Consiliului miniştrilor JAI", aspus Saghi, explicând procedura în cadrul acestui proiect. "Proiectul de concluzii nu trebuie confundat cu rapoartelevizitelor de evaluare. Acum este o sinteză a acestor rapoarte care constituieproiectul de concluzii. Rapoartele celor 7 vizite sunt trecute în rezumat şialcătuiesc proiectul de concluzii care în final spune: recomandăm aderareaRomâniei şi Bulgariei în cursul anului 2011 sau într-o lună anume sau la o datăulterioară", a mai spus Saghi.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639247-01-06



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image