2018-04-19 16:23


ANM: Ninsori, precipitații mixte și polei, până DUMINICĂ dimineață. Care sunt regiunile vizate de informare

 |  16:02
ANM: Ninsori, precipitații mixte și polei, până DUMINICĂ dimineață. Care sunt regiunile vizate de informare

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de ninsori, dar şi precipitaţii mixte, însoţite de depuneri de polei, valabilă din această seară până duminică dimineaţa, la nivelul întregii ţări, informează Agerpres.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 19 ianuarie, ora 20:00 - 20 ianuarie, ora 08:00, în zonele montane va ninge, începând încă din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă (19/20 ianuarie), local mai însemnat cantitativ şi se va depune strat nou de zăpadă. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, în Moldova vor fi precipitaţii mixte şi local se va forma gheţuş sau polei. De asemenea, din 20 ianuarie, ora 15:00 şi până pe 21 ianuarie, ora 06:00, aria precipitaţiilor se va extinde în sud şi sud-est. Astfel, în Muntenia şi în Dobrogea acestea vor fi în general moderate cantitativ, ploaie şi lapoviţă la început, iar în cursul serii şi al nopţii predominant ninsoare. Se va depune strat nou de zăpada în medie de 4 - 8 cm, local în jurul a 10 cm. În zona montană, în special în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, temporar va ninge. Vântul se va intensifica în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică (20/21 ianuarie) la munte, mai ales pe creste, cu rafale de peste 70 km/h, local viscolind sau spulberând zăpada, iar în sud şi sud-est va deveni moderat, cu intensificări de până la 40 - 45 km/h local în Dobrogea. ANM precizează că, începând din a doua parte a zilei de duminică, 21 ianuarie, aria precipitaţiilor va fi în extindere în majoritatea regiunilor şi treptat vor predomina ninsorile.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-19

TAGURI: anm, meteo, ninsoare, polei, duminica





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova