2017-11-20 21:02


Apele geotermale, exploatate de austrieci. Investiţie de 50 de milioane de euro la Baloteşti

 |  21:01
Apele geotermale, exploatate de austrieci. Investiţie de 50 de milioane de euro la Baloteşti
P24

Din acest an, capitala noastră va intra în circuitul marilor oraşe termale ale Europei, cum ar fi Roma, Viena şi Budapesta. Bucureștenii vor beneficia de facilitățile unui parc acvatic ce se va inaugura pe 14 ianuarie. Acesta este amplasat lângă DN1, în zona Baloteşti-Corbeanca. Descoperite in anii ‘80, apele geotermale ale Capitalei nu au fost exploatate din lipsă de fonduri. După aproape 35 de ani, un concern austriac a venit cu o investiție de 50 de milioane de euro.

Încă din anii ‘80 se vorbeşte cu insistenţă despre apele termale din Bucureşti, comparabile cu cele de la Băile Herculane. Deşi se ştia că Bucureştiul este cel de-al doilea mare oraş termal după Roma, nimeni nu a îndrăznit să creadă că investitorii s-ar grăbi să le exploateze. Iată că se întâmplă şi minuni.

Pe o suprafaţă totală de 10 hectare, dintre care 25.000 de metri pătraţi reprezintă suprafaţa construită, circa 4 milioane de oameni pot avea vacanţa perfectă. În interiorul parcului Therme Bucureşti, vizitatorii se vor putea bucura de bazine geotermale, hidromasaj, saune cu aburi, lac artificial, pisicine şi chiar palmieri. Resursele de ape geotermale au fost descoperite în această zonă de mai multă vreme, însă exploatarea a lăsat de dorit din lipsa fondurilor de investiţii.

Parcul Therme București este amplasat lângă localitatea Corbeanca, cum vii pe DN1 spre Baloteşti. Este o distanţă accesibilă bucureştenilor, care poate fi parcursă în circa 15 minute dupa ce se iese din Bucureşti. Pe lângă piscinele cu apă termală, au fost amenajate cele mai mari grădini indoor şi outdoor din România, cu peste 800.000 de plante şi sute de specii de arbori. Parcul se poate lăuda cu cea mai mare plantaţie de palmieri veritabili din Europa.

Atracţia parcului este un exemplar din Copacul Vieţii, o raritate botanică în acest moment. Toate acestea creează imaginea unei vacanţe tropicale, la preţul unui bilet la film.

Un parc pe trei concepte

Construirea unui Therme este la fel de complexă ca a unui aeroport, spune Hubert Spegel, CEO AHEAT GROUP AG. Acesta este un concern cu sediul la Viena, care are în portofoliu societăţi cu o istorie de peste 80 de ani. Lucrările au început în 2013, cu o investiţie iniţială de 29,64 milioane de euro, care a ajuns de aproape 50 de milioane până la finalizare. Parcul este construit pe trei concepte, fiecare cu preţuri specifice.

Tarife şi facilităţi Elysium este zona cu o varietate de 6 saune tematice şi o piscină panoramică cu selenium şi zinc în care se află un pool-bar, 9 gradene cu şezlonguri, 3 cabinete de masaj şi restaurantul Colonial, în care se pot servi mai multe feluri de mâncare. Preţurile de intrare sunt între 68 şi 87 de lei, în funcţie de timpul petrecut în Therme.

Zona Galaxy este destinată familiei, dotată cu tobogane indoor de zeci de metri, o piscină cu valuri şi mai multe spaţii de relaxare printre plante exotice. Preţul pentru adulţi este de 54 de lei pentru toată ziua şi de 39 de lei dacă stau 3 ore şi jumătate.

The Palm este zona de relaxare printre cei 500 de palmieri, aduşi din mai multe părţi ale lumii. Aerul are temperatura unei zile de vară, iar apa din cele 3 piscine are 33 de grade. Pentru relaxare, sunt puse la dispoziţie şezlonguri cu hidromasaj. Preţul de intrare pentru adulţi este de 64 de lei pe zi sau de 49 lei pentru 3 ore şi jumătate. Pentru studenţi şi pensionari, preţul este de 50 de lei pentru toată ziua şi de 35 de lei pentru 3 ore şi jumătate. Copiii până la trei ani intră gratuit.

Programul Therme Bucureşti este pentru toate cele 12 luni ale anului, de luni până joi între orele 9:00 şi 23:30, iar pentru vineri, sâmbătă şi duminică, între 8:00 şi 01:00. Există şi pachete pentru familişti cu un copil sau cu doi copii, dar şi tarife adiţionale pentru week-end. De asemenea, există tarife speciale pentru închirierea prosoapelor şi a halatelor de baie, dar şi pentru schimbarea zonelor de relaxare. Capacitatea maximă pe zi este de 800 de persoane.

Ştiinţăşi tehnologii

Potrivit site-ului oficial al complexului, apa termală este extrasă de la o adâncime de 3 km, echivalentă lungimii Căii Victoriei. Tehnica folosită la foraj permite păstrarea calităţilor fizice şi chimice ale apei până la suprafaţă. Temperatura apelor de mare adâncime este de 85 de grade Celsius, dar în piscine ajunge la 33 de grade. Apa termală este ozonificată, purificată, răcită şi schimbată la fiecare 4 ore. Construcţia Therme Bucureşti are cel mai mare grad de eficienţă energetic, asigurată intern, prin transformarea apei termale în energie electric pentru 320 din 365 de zile pe an, se spune pe pagina oficială a complexului.

Beneficii unice

Apele geotermale forate la mare adâncime, sunt microbiologic pure şi sunt foarte bogate în săruri minerale, dar şi calciu, magneziu, cupru, zinc sau seleniu.

Apele geotermale sunt bune pentru tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, precum reumatismele sau artritele, afecţiunilor neurologice periferice, precum pareze, polineuropatii şi parestezii, afecţiuni ginecologice inflamatorii, afecţiuni cutanate şi afecţiuni ale aparatului respirator. De asemenea, tratamentul cu ape geotermale este indicat şi pentru îngrijirea corporală și pentru folosirea la diverse produse cosmetice.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-06

GALERIE MEDIA



TAGURI: therme bucuresti, ape geotermale, parc acvatic



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova