2016-12-06 20:21

SOCIAL


Arcul de Triumf, iluminat în albastru

 |  15:29
Arcul de Triumf, iluminat în albastru

Unul dintre cele mai frumoase monumente din Capitală, Arcul de Triumf, va fi iluminat în culoarea albastră, astăzi, în intervalul orar 18.00-24.00, pentru a îndemna la un moment de reflecţie asupra răspândirii alarmante şi a gravităţii diabetului.

Acţiunea are loc la iniţiativa Clubului Lions Bucureşti Millenium. În fiecare an, la această dată, se aprind lumini albastre care îmbracă clădiri şi monumente reprezentative din toată lumea, simbolizând speranţa luptei împotriva diabetului.

Bucureştiul se alătură şi în 2011 marilor oraşe care marchează Ziua Mondială a Diabetului, anii trecuţi această dată fiind promovată prin iluminarea Palatului CEC, Sălii Palatului şi Ateneului Român.

Mesajul de conştientizare a impactului acestei boli, care constituie o provocare globală pentru societate, va fi transmis şi prin spotul “Lions luptă împotriva diabetului “ care va apărea pe ecranele din Piaţa Presei, astăzi,la fiecare 3 minute.

Sub umbrela manifestărilor internaţionale, se adăugă pe harta lumii alături de Bucureşti şi alte oraşe din România. În Bacău, Cluj-Napoca, Satu Mare, Timişoara şi Oradea vor fi luminate în albastru clădiri reprezentative sau se vor realiza testări gratuite ale glicemiei împreună cu Federaţia Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi cu sprijinul medicilor rezidenţi şi studenţilor la medicină şi farmacie.

Ziua Mondială a Diabetului va fi marcată pe 452 de clădiri şi monumente din ţări ca Argentina, Canada, Egipt, Franţa, Germania, India, Japonia, Marea Britanie, Norvegia, Pakistan, Qatar, Rusia, Venezuela etc.

Ziua de naştere a lui Frederick Banting, câştigătorul Premiului Nobel pentru medicină în 1923 pentru descoperirea insulinei, şi totodată Ziua Mondială a Diabetului are în acest an tema 'Educaţie şi prevenţie în diabet', ce reprezintă conţinutul tematic al unei campanii demarate în 2009 şi care va fi încheiată în anul 2013.

Scopul campaniei este creşterea cuantumului informaţional al populaţiei cu privire la factorii de risc, simptomele, dar şi prevenirea acestei maladii.

Factorii de risc cei mai importanţi ai diabetului sunt fumatul, consumul excesiv de alcool, sedentarismul, nutriţia dezechilibrată, obezitatea, stresul, iar semnele de debut sunt setea exagerată, scăderea în greutate fără motiv şi slăbirea vederii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-11-02

TAGURI: arcul de triumf, capitala, diabet



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Programul Paradei de 1 Decembrie La parada militară de Ziua Naţională a României, organizată, joi, în Piaţa Arcul de Triumf,... 01 Dec 2016 | (0)
Cele mai frumoase momente ale paradei de 1 Decembrie Ceremonile de la Arcul de Triumf au inceput la ora 11:00, cu trecerea in revista a Garzii de onoare... 01 Dec 2016 | (0)