2016-12-03 06:42

SOCIAL


Autorizaţie pentru construcţie ilegală

 |  21:00
Autorizaţie pentru construcţie ilegală

În mai puţin de jumătate de an, o vilă impunătoare s-a ridicat într-o zonă de case din sectorul 1 al Capitalei. Deşi nu a respectat autorizaţia de construire iniţială, obţinută în luna martie, proprietarul a continuat nestingherit lucrările, în ciuda nenumăratelor sesizări trimise pe adresa autorităţilor.

Pe Strada Bucegi tronează o vilă impunătoare, la care lucrările s-au reluat după ce timp de câteva luni au fost sistate fiind găsite nereguli grave. Suprafaţa admisă şi Coeficientul de ocupare al terenului au fost depăşite, iar construcţia s-a întins până la vecini.

Conform oficialilor de la Primăria Sectorului 1, proprietarul, un anume Luis Stan, a primit amenda maximă prevăzută de lege - 10.000 de lei - şi modificarea parametrilor construcţiei pentru a intra în legalitate. “În cazul în care beneficiarul nu se va conforma măsurilor dispuse, dosarul va fi înaintat organelor competente (instanţa de judecată, Poliţie, Parchet) pentru a dispune în consecinţă”,susţinea directorul executiv Răzvan Iordan într-un răspuns la sesizarea vecinilor. Numai că, totodată, a explicat că vecinul “bucluclaş” putea să obţină şi o nouă autorizaţie până la 26 iunie. Între timp, spune cei de la sectorul 1, acesta a mers în instanţă, acolo unde aproape că i s-a dat dreptate.La mijlocul lunii august, beneficiarul a obţinut o nouă autorizaţie de construire şi a continuat lucrările la vila cu două etaje şi mansardă. “Ne-au spus că trebuie să îi oferim şansa de a intra în legalitate. Nu am avut ce face, de aceea a fost eliberată şi a doua autorizaţie. Asta este legea, foarte permisivă”, susţine purtătorul de cuvânt al Primăriei Sector 1, Alexandru Ichim.

Nu e caz singular

Clădirea de pe Strada Bucegi nr. 80, nu este un caz unic în sectorul 1. Pe Strada Lainici nr. 64, a apărut peste noapte o clădire cu două etaje, deşi nu beneficia decât de un certificat de urbanism, nu şi de autorizaţie de construire. Chiar dacă în prezent lucrările au fost sistate, proprietarul a fost amendat cu 100.000 de lei şi acţionat în justiţie, vecinii spun că muncitorii lucrează în continuare la finisaje.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639259-03-08



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

MARIUS MERISANU
06 Sep 2011

Sunt,zeci de asemenea cladirii ilegale in sect 1,dar ce sa facem,castiga si ei 9chiliman si banda lui) milioane de euro cu receptia cladirilor ! ce infractori nenorociti,asta de la sect 1 ! alo,DNA,PARCHET,dormiti ? luati pe nenorocitii astia de la primarie,sa putem trai linistiti in casele noastre.

Adauga un comentariu

Random image