2018-11-19 03:02


AVERTISMENT de la Comisia Europeană: Achiziții publice fără LICITAȚIE

 |  20:49
AVERTISMENT de la Comisia Europeană: Achiziții publice fără LICITAȚIE

40% din contractele de achiziţii publice din România sunt date fără licitaţie. Procentul apare într-un raport al Comisiei Europene şi este uriaş. Ne arată cât de opac este sistemul, cum, se învârt banii în cerc restrâns, cum se răsplătesc clienţii politici şi în ultimă instanţă cum sunt sifonaţi banii publici, cei strânşi de la noi toţi.

Bruxellesul arată că e una dintre cele mai ridicate ponderi ale procedurilor de negociere fără publicare în prealabil în ceea ce priveşte achiziţiile din bani publici.

Fără transparenţă nu există concurenţă adevărată, nu există şansa de a obţine cel mai bun preţ şi de a salva bani publici care pot fi direcţionaţi către alte surse.

Întreg sistemul de achiziţii publice a fost făcut pentru a favoriza licitaţiile, de pe urma cărora se poate obţine cea mai bună ofertă şi preţul corect. Însă chiar şi acestea pot fi măsluite. Dar tot legislaţia a lăsat portiţe pentru a se ajunge la negocierea directă, doar cu un ofertant, ales pe criterii ştiute doar de autoritatea contractantă. Sunt mai multe căi pentru fuga de licitaţii. Sunt contracte în limita a 30.000 de euro pentru bunuri şi servicii şi până la 100.000 de euro pentru lucrări care pot fi atribuite fără a exista un concurs de oferte. Sunt situaţii în care contracte mai mari sunt sparte pentru a intra sub aceste limite şi astfel să fie încredinţate.

O altă cale de a ocoli licitaţia este amânarea până în ultimul moment a contractării pentru a putea fi invocată urgenţa achiziţiei şi negocierea directă.

În România se ajunge la abuz şi asta arată raportul comisiei europene citat de Hotnews.ro care precizezaă că doar pentru 60% din achiziţii se folosesc licitaţii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-23

TAGURI: contracte, achizitii publice, licitatie, comisia europeana
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...