2016-12-10 01:23

SOCIAL


Avertismentul specialiștilor: ”Anticipăm un sezon gripal mai precoce”

 |  17:52
Avertismentul specialiștilor: ”Anticipăm un sezon gripal mai precoce”

Președintele Societății de Microbiologie din România, Alexandru Rafila, a anunțat că anticipează un sezon gripal mai precoce în acest an, susținând că începerea campaniei de vaccinare antigripală reprezintă un lucru benefic.

”Nu avem încă izolate primele tulpini de virus gripal, însă totdeauna atunci când se intensifică circulația virusurilor care produc infecții respiratorii, de multe ori putem să anticipăm și un sezon gripal mai precoce”, a declarat președintele Societății de Microbiologie din România, Alexandru Rafila, care este și membru în Comitetul permanent al Biroului regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății.

El a mai spus că este un lucru bun faptul că a început mai devreme campania de vaccinare antigripală.

”Este și recomandarea OMS. Dacă începem mai devreme, atunci avem și șansa unei acoperiri vaccinale mai bune, pentru că, cu siguranță, oamenii vor apela la acest vaccin până la sfârșitul anul sau chiar și în prima lună a anului viitor, în funcție și de contextul epidemiologic”, a adăugat Rafila.

 Alexandru Rafila a făcut aceste declarații la un eveniment despre vaccinare desfășurat în Senatul României.

Potrivit INSP, în săptămâna 3-9 octombrie 2016, la nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, IACRS și pneumonii) a fost de 71.812, cu 37.4% mai mare comparativ cu cel înregistrat în aceeași săptămână a sezonului precedent (52.258).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-18

TAGURI: sezon rece, sezon gripa, societatea de microbiologie



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Ghid de supraviețuire în sezonul rece Iarna este anotimpul în care se testează la maxim capacitatea noastră de apărare și răspuns... 06 Dec 2016 | (0)
Sezon 2017. Simona Halep, Monica Niculescu și Sorana Cîrstea vor debuta la turneul de la Shenzhen Jucătoarele române de tenis Simona Halep (4 WTA), Monica Niculescu (38 WTA) și Sorana Cîrstea... 24 Noi 2016 | (0)