2017-11-18 06:41


Beneficiarii de venit minim garantat, ţinuţi în tensiune după o gafă legislativă

 |  21:01
Beneficiarii de venit minim garantat, ţinuţi în tensiune după o gafă legislativă

Peste 240.000 de familii au fost aproape să rămână fără venitul minim garantat (VMG), principala lor sursă de existenţă, din cauza unei erori a autorităţilor. În momentul majorării alocaţiei de stat pentru copii, iniţiatorii nu au luat în calcul faptul că acest ajutor reprezintă o bază de calcul pentru stabilirea VMG-ului. A fost nevoie de aproape o lună pentru ca în lege să fie introdus un paragraf pentru a se lua în calcul cuantumul alocaţiei de stat pentru copii stabilit înainte de intrarea în vigoare a legii.

În momentul în care Parlamentul a adoptat legea privind dublarea alocaţiilor pentru copii principala explicaţie a fost că banii vor fi de mare ajutor familiilor nevoiaşe din întreaga ţară pentru a-i susţine pe cei mici în sistemul de învăţământ. Legea nr. 125/2015 a intrat în vigoare la 1 iunie, fiind promulgată de preşedintele Klaus Iohannis. Deşi a fost văzută ca o veste bună, majorarea alocaţiilor putea să devină o adevărată piatră de gâtul celor care trăiesc de pe o zi pe alta. Conform Legii 416/2001, unul dintre veniturile luate în calcul pentru VMG este chiar alocaţia de stat pentru copii. “Majorarea alocaţiilor de stat pentru copii a avut o serie de consecinţe care nu au fost avute în vedere în momentul luării acestei decizii”, a fost semnalul de alarmă trimis de patru deputaţi şi senatori în Parlament. Aceştia arătau că o familie putea să fie pusă în situaţia de a primi chiar şi cu peste 100 de lei mai puţin decât până acum. Practic, majorarea alocaţiei de stat însemna recalcularea venitului minim garantat, iar majoritatea din cele 240.000 de familii pierdeau o bună parte din VMG. Astfel, primeau pe o parte, dar pierdeau pe cealaltă. Abia după o lună, statul şi-a dat seama cu adevărat de greşeala făcută, iar la calculul pentru VMG se va lua în seamă doar alocaţia dinainte de 1 iunie, adică 42 de lei.

Alocaţia, scoasă din calcul

În propunerea, care încă nu a intrat în proces legislativ, patru aleşi solicită Parlamentului să elimine definitiv alocaţia de stat din criteriile acordării venitului minim garantat. “Asta în condiţiile în care suma pe care o primesc copiii nu poate fi luată în considerare la veniturile părinţilor”, susţin Adrian Gurzău, Petru Movilă, Clement Negruţ şi Eugen Tomac în cererea lor.

Dependenţi de VMG

Conform statisticilor prezentate de Ministerul Muncii, în 2014, un număr de 240.617 familii au beneficiat de venit minim garantat, iar în medie, fiecare dintre acestea este formată din 4 membri. Astfel, o familie formată din doi adulţi şi doi minori este ajutată de autorităţi, în medie, cu 357 de lei ca şi venit minim garantat, 168 de lei alocaţia de stat şi alţi 160 de lei drept alocaţie complementară, ultima tot pentru a compensa lipsa unui venit permanent. În ceea ce priveşte alocaţia de stat, un număr de 3,7 milioane de copii au beneficiat de cei 42 de lei lunar, care de luna trecută au devenit 84 de lei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-08-13

TAGURI: asistati sociali, venit, minim, garantat



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova