2016-12-10 14:51

SOCIAL


Blocaj. Doar 1.700 de medici de familie din 11.500 vor putea activa, de joi

 |  18:01
Blocaj. Doar 1.700 de medici de familie din 11.500 vor putea activa, de joi

Dintrecei 11.500 de medici de familie activi doar 1.500 au semnat actele adiţionalede furnizare de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru2010. În baza documentelor se va desfăşura activitatea în iunie 2011, anunţăcasele de sănătate, potrivit NewsIn. Reprezentanţii medicilor de familie auprecizat că vor cere în instanţă anularea actelor adiţionale de furnizare deservicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale pentru 2010 în bazacărora casele de sănătate au anuţat că se va desfăşura activitatea în iunie."Am trimis deja o notificare Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate princare solicităm anularea actelor adiţionale încheiate ulterior datei de 1 iunie.Prevederile acestora sunt nule şi acest lucru rezidă din faptul că de la 1 la 5iunie nu există un contract în vigoare pe care actul adiţional să îl modificesau să îl completeze", a spus preşedintele Federaţiei Naţionale a PatronatelorMedicilor de Familie, dr. Doina Mihăilă.

Potrivit Casei Naţionale de Asigurări deSănătate (CNAS), cele mai multe acte adiţionale privind asistenţa medicalăprimară pentru iunie au fost încheiate în judeţul Vâlcea, 223, şi în Bucureşti,208. Până luni, în judeţele Bihor, Galaţi, Mureş, Neamţ şi Vrancea nu a fostîncheiat nici un contract pe acest tip de asistenţă medicală. De asemenea,medicii de familie au anunţat că nu semnează noul contract- cadru şi că,începând de joi, vor lucra în regim exclusiv privat, în afara contractelor cucasele de asigurări

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639249-10-09



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image