2018-10-19 18:36


Blog pe hârtie: Praf pe sentimente!!!

 |  16:23
Blog pe hârtie: Praf pe sentimente!!!

În liceu eram o gaşcă de prieteni. Evident băieţi. Până acum nimic nou. Cine oare nu a avut prieteni în liceu?!? Acum îi denumesc generic prieteni, dar în fapt erau "fraţii" mei, parteneri de "suferinţă" în materie şcolară şi de cele mai multe ori complici inconştienţi la imbecilităţile pe care le poate face un tânăr rebel aflat la vârsta pubertăţii întârziate. Am trecut prin multe împreună şi povestirile necesită un blog separat. În perioada respectivă mă gândeam că nu-mi pot imagina viaţa fără camarazii mei. Era de neconceput gândul că după gloriosul bacalaureat urmează facultatea şi acolo fiecare o s-o apuce pe drumul lui.

Eram conştient că în general cărările vieţii rar se mai unesc. Au trecut anii crânceni ai liceului. A urmat facultatea. Perioada care se spune că reprezintă trecerea de la adolescenţă naivă la maturitatea ingrată. Am fost atât de speriat că o să-mi pierd prietenii, încât cel puţin în primii doi ani de facultate am încercat să evit orice interacţiune cu majoritatea colegilor de studiu, având în permanenţă frica de a nu-mi trăda vechii prieteni. Viaţa mi-a demostrat aşa cum dirigintele îi explică unui imbecil repetent o ecuaţie primară, că destinele noastre au rămas unite. Fiecare dintre noi am urmat altă facultate, dar orele şi zilele de "libertate" erau tot împreună. Fiecare am schimbat prietene, iubite şi ulterior soţii, dar noi tot împreună am rămas. Uşor şi sigur majoritatea povestirilor noastre începeau cu... "ne cunoaştem de 10 ani"!!! Acum eram liniştit. Ce părea inevitabil, nu s-a întâmplat. Nu numai că prietenia noastră nu s-a destrămat, dar nici nu s-a deteriorat. Ceva ce îmi părea în trecut terifiant, respectiv gândul de a nu mai fi lângă prietenii mei vechi, acum nu mă mai speria. Nu mă speria pentru că eram atât de sigur pe legătura noastră şi convins fiind că am trecut peste toate "hopurile" vieţii, încetasem să mă mai gândesc la asta. Au mai trecut nişte ani. Am început fiecare să avem familii, copii, joburi, credite, leasinguri etc. Încet, dar sigur, unul câte unul, am părăsit grupul fără să ne dăm seama. Lucru logic şi perfect explicabil. În scurt timp a venit reuniunea de 10 ani de la terminarea liceului. La reuniunea respectivă pe lângă obişnuitul schimb de amintiri, povestiri, comparaţii stupide şi orgolii ascunse bine şi renăscute cu ocazia respectivă, vechiul grup schimba numere de telefon şi adrese de mail pentru o eventuală întâlnire ulterioară în cadru mai restrâns. După 2-3 săptămâni vine şi invitaţia unui vechi camarad la o întâlnire, "la o bere". Invitaţie adresată tuturor vechilor "combatanţi". După ce o analizez răspund cu un refuz!!! Da, cu un refuz! De ce? Pentru că sincer, nu am simţit nicio dorinţă! Nu ştiu cât de normal sau nu a fost ce am simţit eu, dar asta a fost. Nu mi-am dorit să-mi revăd prietenii. Nu am avut nicio dorinţă să mă întâlnesc cu oamenii pe care îi consideram indispensabili în viaţa mea. Am avut un sentiment de indiferenţă totală. Acum, la mai bine de 4 ani de la acel moment mă încearcă un sentiment contradictoriu. Mă încearcă un regret, mă încearcă o ruşine şi mă chinuie întrebarea: cum de s-a aşternut praful pe sentimentele copilăriei mele?

So...


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-02-14

TAGURI: blog pe hartie, praf, sentimente
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


SO…
14 Feb 2016

E firesc ceea ce s-a întâmplat! Chiar dacă ei reprezintă trecutul, cu toată camaraderia existentă de-atunci (pro-activă și prolifică pentru acea vreme), s-a încheiat un capitol – pur și simplu! Trecerea la maturitate, la problemele (noi) de familie (nevastă, copii), alături de grijile împovărătoare de zi cu zi…au rolul de a ”subția” legătura dintre camarazi, solidă odinioară, puerilă și aparent neserioasă ACUM, judecând ”la rece”, datorită timpului neiertător care maturizează, diluează….simțăminte, sentimente de tot felul! Numai cele autentice rămân peste timp…la fel ca iubirile sau prieteniile RARE care fac arc peste timp, nelovite de răceală, indiferență și uitare!
IMPOSIBIL Să NU AI
14 Feb 2016

un camarad/prieten din copilărie și să nu fie probabă cercarea acestuia, în timp! Sunt cele mai consolidate legături, cele mai dragi, cele mai trainice, exact ca o legătură ”de sânge”, dacă nu intervine (și n-a intervenit) încă, trădarea! Sunt valoroase legăturile cu anumiți oameni din copilărie, mai ales dacă au crescut/s-au crescut pe sine iar tu odată cu ei… fie dpdv intellectual, professional , al experienței de viață (în general) în ciuda faptului că nu vă vedeați decât sporadic, iar întâlnirile dintre voi (după luni sau ani și ani…) erau ca și cum ieri v-ați despărțit, stând apoi de vorbă cu bucurie și simpatie despre prezent, despre trecutul când erați mlădite adiate de vânt, că doară d-aia erați nedespărțiți, acum - admirându-vă reciproc (după vorbă, după port), fiecare rezultând a fi - un bra(n)d, un tei (frumos mirositor și liniștitor), un salcâm sau un stejar…care-și surâd (pe vânt, pe ploaie, pe ninsoare sau la soare) etalându-și frunzele (cunoștințele), amintirile și de ce nu…proiectele (de viitor) împreună, sau separat! D-aia nu sunt acceptați arbuștii pitici sau sălciile plângătoare…fiindcă n-au crescut, nu s-au crescut pe sine și nu mai au ce căuta între adevărații copaci.
ÎN AFARă DE ASTA,
14 Feb 2016

Chiar dacă nu ar fi vorba de distanța provocată de trecerea anilor care-a lăsat camarazii cu mult în urmă din punct de vedere al exigenței de azi, inima are ”rațiunea” ei – rezonează, acaparează sau respinge pe nepusă masă, ca și cum ar fi un cal nărăvaș…are SIGUR subtilitățile ei uimitoare, simțitor-intuitive care RAR dau greș! Dacă inima se strânge și nu vrea, e bine s-o lași în pace și să-ți vezi de treaba ta! Ea te-anunță astfel, că cei de care erai legat odat’ sunt în alte emisfere, de pe alte planete...așa cum se spune că bărbații ar fi de pe Marte, iar femeile – de pe Venus! Ei?!
SAU, MAI E CEVA:
14 Feb 2016

Viața trăită la ora actuală vă este plină, nemaisimțind nevoia de umplere de gol (cu sau fără bere..) datorită propriei familii, alături de neamuri, cunoștințe și prieteni noi...deci nu mai e loc de cei vechi care privesc (poate) cu ochi răi realizările personale, profesionale, casa, masa, mașina, etc...poate fi și asta, nu? Faza cu ”să moară ȘI capra vecinului ”(amicului, prietenului) e mai mult ca oricând...valabilă!
L.A
15 Feb 2016

Cunosc sentimentul,doar ca mi-a fost greu sa cred ca trecerea timpului ne poate schimba atat de mult. Iti urmaresc postarile, felicitari pentru modul de exprimare!
Random image



Ultimele stiri






loading...