2016-12-10 03:19

SOCIAL


Boc: Nu accept cereri care depăşesc posibilităţile economiei. Sindicatele menţin calendarul protestelor

 |  22:29

Guvernul nu poateaccepta revendicări ale sindicatelor care să depăşească posibilităţileeconomiei, iar salariul minim va creşte la un nivel stabilit şi în funcţie deinteresele patronatelor, a declarat premierul Boc, după discuţia cu membrii ConfederaţieiSindicatelor Democratice din România (CSDR).

"Greulnu a trecut, dar nici nu trebuie să cădem cu toţii victime ale negativismuluisau pesimismului, deoarece construim o fundaţie solidă pentru o creştereeconomică sănătoasă şi de durată. România va oferi atât cât poate, iar Guvernulnu va repeta greşeala Guvernului Tăriceanu de a angaja cheltuieli bugetare fărăsusţinere pe termen mediu şi lung şi nu va aplica politici populiste", aspus Boc.

El a susţinut din noucă personalul bugetar va recupera anul viitor o parte din scăderea salarială de25% operată în acest an şi că salariul minim va fi majorat, precizând însă căîn acest sens se va ţine cont atât de interesele sindicatelor, dar şi de celeale patronatelor şi economiei.

Preşedintele CSDR,Iacob Baciu, a declarat, sâmbătă, după discuţiile cu premierul, că acesta s-aangajat ca până pe 5 noiembrie să promoveze o nouă lege a dialogului social,dar şi o lege a inspecţiei muncii.

Reprezentanţii CSDR audiscutat mai bine de trei ore cu premierul Emil Boc, cu ministrul Muncii, IoanBotiş şi cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, în urma întâlniriiobţinând doar promisiuni privind elaborarea unor noi acte normative.

Potrivit acestuia,reprezentanţii CSDR au obţinut promisiunea că membrii de sindicat vor faceparte din echipele de control ale Inspecţiei Muncii, în acest sens urmând săfie încheiate protocoale la nivel judeţean.

De asemenea,sindicaliştii de la CSDR au reuşit să-l convingă pe premierul Emil Boc săscoată din subordinea Ministerului Educaţiei Consiliul naţional de pregătire aadulţilor.

Iacob Baciu a mai spuscă în cadrul discuţiei s-a menţinut poziţia sindicaliştilor privind stabilireasalariului minim la 750 de lei, însă premierul Emil Boc a avansat o valoare dedoar 640 de lei, care nu a fost însă acceptată.

Sindicaliştii au maifost nemulţumiţi de coeficienţii de salarizare şi grila de ierarhizare, celemai multe nemulţumiri venind de la cei din învăţământ, sănătate şi cultură.

"Premierul adispus o reanalizare a coeficienţilor la nivel de Ministerul de Finanţe şiMinisterul Muncii", a declarat Baciu.

În acest context, sindicaliştiide la CSDR au precizat că-şi menţin calendarul de proteste anunţat până acum.

Vicepreşedintele CSDRAurel Cornea a reafirmat că Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ vaorganiza în 5 octombrie, în Piaţa Victoriei, "un miting pentru salvareaînvăţământului românesc".

Cornea, care este şipreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, a precizat cănegocierile pentru Legea salarizării şi pentru majorarea salariului minim peeconomie vor continua săptămâna viitoare şi a mai spus că i-a atras atenţiapremierului că reforma în educaţie este întârziată din cauza faptului că Legeaeducaţiei zace la Comisia de învăţământ a Senatului.

În acest context, EmilBoc ar fi promis că va interveni pentru deblocarea acestei situaţii.

Lideriiconfederaţiilor sindicale au decis, joi, să organizeze proteste comune, astfelcă mitingul anunţat pentru 7 octombrie ar putea fi amânat pentru ca acţiuneasindicală să poată fi pregătită, având în vedere că se mizează pe participareaa 70.000 - 80.000 de oameni.

Preşedinteleconfederaţiei "Cartel Alfa", Bogdan Hosu, declara că liderii tuturorconfederaţiilor vor avea o nouă întâlnire, luni, când vor decide o strategiecomună şi planul pentru viitoarele acţiuni de protest. Hosu preciza căprotestele vor fi organizate pentru rezolvarea problemelor care ţin de salariulminim pe economie, de crearea de noi locuri de muncă, Legea pensiilor şi cea asalarizării.

Preşedintele CNSRLFrăţia, Marius Petcu, declara că toate acţiunile anunţate până pe 7 octombriede către sindicalişti rămân în picioare, dar a precizat că lideriiconfederaţiilor iau în calcul posibilitatea amânării mitingului de protestorganizat de Ziua Mondială a Muncii Decente, în 7 octombrie, întrucât timpul arputea fi prea scurt pentru a putea mobiliza circa 70-80 de mii de oameni înacţiunea comună pe care o doresc sindicatele.

Un alt motiv pentrucare mitingul din 7 octombrie ar putea fi amânat îl reprezintă acţiunile deprotest ale sindicaliştilor din educaţie, care vor avea loc în 5 octombrie.Liderii confederaţiilor sindicale iau în calcul faptul că cei 10.000 desindicalişti din educaţie care vor ieşi în stradă în 5 octombrie ar putea fimai greu mobilizaţi să protesteze din nou peste alte două zile.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-05-27



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image