2016-12-06 14:28

SOCIAL


Bolnavii cronici plătesc cu până la 78% mai mult în noul sistem de coplată

 |  20:09
Bolnavii cronici plătesc cu până la 78% mai mult în noul sistem de coplată
Bolnavii cronici sunt hotărâţi să se adresezeconducerii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), nemulţumiţi de noulsistem de compensare. Conducerea Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cuAfecţiuni Cronice (COPAC) a organizat un site special (), undepersoanele nemulţumite de noul sistem de compensare pot depune sesizări ce vorfi trimise ulterior conducerii CNAS.

“Noiam organizat un site pentru a strânge dovezi care să arate că acest nou sistemde compensare afectează foarte mulţi bolnavi. Pensionarii nu au bani pentrua-şi plăti tratamentele. Principalii pacienţi afectaţi de acest sistem decompensare sunt cei care suferă de hepatită de tip A sau B. Din nefericire, voravea de suferit copiii care au nevoie de hormoni de creştere, copiii caresuferă de rahitism. Aceştia nu vor mai avea tratamente compensate ”, ne-a declarat preşedintele COPAC, Cezar Irimia. Acesta a explicat că noul sistem de compensarea fost conceput doar de CNAS, în ciuda numeroaselor contestări formulate deColegiul Medicilor sau de farmacişti. “Casa Naţională de Asigurări de Sănătate arealizat noul sistem de compensare în unanimitate. Colegiul Medicilor şi cel al Farmaciştilor auafirmat în dese rânduri că acest sistem este discriminator. Noi vom aduna toatesesizările pacienţilor şi medicilor şi le vom oferi directorului CNAS”, ne-a mai spus Irimia. Acesta a demonstrat cum va fiafectat bugetul familiilor cu bolnavi cronici. “Deexemplu, un pacient în vârstă de 79 de ani cu diagnostic de boală cardiacăischemică, angină pectorală de efort, HTA stadiul 2-3 cu grup de risc înalt, insuficienţăcardiacă congestivă, dislipidemie plătea înainte pentru cele şase medicamentedin schema de tratament 103.6 lei, iar după 1 iulie a scos din buzunar 167,9lei, ceea ce înseamnă o creştere de 62%. Un alt pacient cu diabet zaharat detip II, insuficienţă cardiacă, boală cardiacă ischemică cu angină pectorală deefort, fibrilaţie artrială permanentă cu alură ventriculară medie, blocbifascicular, HTA stadiul II plătea înainte pentru schema de tratament cu şasemedicamente 129,8 lei, iar acum a plătit 231,4 lei, adică o creştere de 78%”, a precizat preşedintele COPAC.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638936-04-11



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image