2016-12-06 16:26

SOCIAL


Burse de studiu pentru elevii din Botoşani

 |  14:00
Burse de studiu pentru elevii din Botoşani

Primăria municipiului Botoşani va acorda, din acest an şcolar, burse de studiu pentru 282 de elevi, potrivit unei hotărâri adoptate ieri de Consiliul Local. Sprijinul financiar va fi acordat elevilor care provin din familii cu un venit lunar mediu pe ultimele trei luni cel mult egal cu salariul minim pe economie şi care îndeplinesc simultan două condiţii: au media generală peste 7.00 şi nota 10 la purtare, în semestrul anterior celui în care se acordă bursa. Bursele de studiu, în cuantum de 60 de lei/lună, sunt revizuite semestrial, în funcţie de modificările intervenite în veniturile nete ale familiei şi în funcţie de situaţia şcolară a beneficiarilor.

Acestea se adaugă celorlalte trei tipuri de burse, care au fost alocate şi în anii precedenţi. Este vorba de 88 de burse de performanţă, fiecare în valoare de câte 90 de lei, celor 86 de burse de merit, în valoare de câte 70 de lei, dar şi celor 280 de burse de ajutor social, de câte 50 de lei. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-05-06

TAGURI: burse, municipiul botosani, an scolar



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

SUA. Autocar şcolar, implicat într-un accident. Mai mulţi morţi şi cel puţin 23 de răniţi Un autocar şcolar a fost implicat, luni, într-un accident rutier produs în Chattanooga,... 22 Noi 2016 | (0)
Botoșani: Un elev a fost rănit de poarta școlii Un copil a fost rănit de poarta școlii care s-a prăbușit peste el. Scena înfiorătoare a avut... 18 Noi 2016 | (0)