2017-11-23 07:26


Câinii din Capitală, duşi în Dog Town de Giurgiu

 |  18:31
Câinii din Capitală, duşi în Dog Town de Giurgiu

Primarul Sorin Oprescu a inaugurat în comuna Uzunu din judeţul Giurgiu aşa-numitul Dog Town, Centrul Zonal pentru Îngrijirea şi Protecţia Animalelor fără Stăpân, cu un centru medical şi padocuri.

Centrul a fost ridicat exclusiv din banii ONG-urilor şi al voluntarilor şi aşteaptă acum autorizarea de la Autoritatea Sanitar Veterinară. Primăria Capitalei va răspunde de transportul câinilor din Capitală în Giurgiu. Adăpostul va putea primi în primă fază 2.000 de câini, urmând să mai fie construite locuri pentru încă 8.000 de animale, devenind astfel cel mai mare adăpost de câini din ţară. Adăpostul se ridică în locul unei foste ferme avicole care avea 22 de hectare, din care 9 sunt folosite acum pentru câini. Terenul a fost pus la dispoziţia Centrului gratis pentru primele luni. Deocamdată sunt gata două hale cu câte 300 de cuşti, fiecare cuşcă având legătură cu exteriorul, astfel încât câinii să poată ieşi afară. Adăpostul este supravegheat cu camere video, iar în curând imaginile vor putea fi vizionate de toată lumea pe un site special. În adăpost vor fi aduşi câinii bolnavi şi cei agresivi. Dog Town este organizat chiar ca un orăşel, cu denumiri precum Strada Rex şi Piaţa Patrocle.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639563-05-14

TAGURI: maidanezi, adapost, Dog- Town, supraveghere, caini, centru, custi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


TEODOR
03 Mai 2012

Felicitari domnului Sorin Oprescu!A gasit sprijin la ONG-uri,nu la consilierii pedelaci!
ARES
03 Mai 2012

Chiar nu are importanta denumirea adapostului!Important ca oameni intelegatori l-au sprijint pe Sorin Oprescu in rezolvarea acestei probleme .
MARGITH
04 Mai 2012

Domnule Oprescu, va salut si va felicit din toata inima pentru ceea ce ati facut!
VASILIU1978
04 Mai 2012

Oprescu stie cum trebuie rezolvata problema maidanezilor si de aceea merita tot respectul si votul bucurestenilor! Numai bine!
STELA
04 Mai 2012

Felicitari dlui Oprescu, sper sa nu fie dusi in adapost si lasati sa moara de foame. Se pare ca, sumele necesare pentru constructia adapostului si pentru intretinerea cateilor sunt de cateva ori mai mici decat cele vehiculate de fostul prefect, oare de ce?
RAZVANB
09 Mai 2012

Nu mi se pare o solutie sau un merit al primariei. Primaria Bucurestiului cu bugete de miliarde de euro asteapta solutii finantate de ONG (initiatia privata) pentru problemele Bucurestiului. In mandatul urmator al primarului Oprescu va trebui probabil un ONG care sa se ocupe de curatenia strazilor :)
CRI
10 Mai 2012

Felicitari domnului Oprescu ... pentru ce ? Ca nu i-a oprit pe ONG-isti si voluntari sa se descurce singuri ? Sau ca nu a incercat sa opreasca oamenii sa doneze bani ? A, da, ca dupa ce le-a permis binevoitor altora sa-i faca treaba, ca el era ocupat cu proiectul buzunarului propriu, si-a adus aminte ca e campanie si trebuie sa para si el ca face ceva - le duce cainii. Wow !
ILINCA
10 Mai 2012

Oameni buni! chiar il felicitati pe Oprescu ca se lauda cu ce au facut altii? Felicitari, domnule Oprescu, ati mai reusit sa fraieriti cativa prosti si sa va mai scrieti o activitate furata de la altii in condica. Felicitari ca profitati asa de abil de disperarea iubitorilor de animale, care prefera sa plateasca ei tot si sa va si lase sa va impaunati cu meritele lor, numai sa nu le omorati cainii. Felicitari ca ati gasit rapid, acum inainte de alegeri, un adapost care poate mai avea nevoie de vreo aprobare si pe care il prezentati acum ca pe propria creatie.
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova