2016-12-08 20:25

SOCIAL


Calendarele de la chioşcuri nu sunt autentice

 |  16:27
Calendarele de la chioşcuri nu sunt autentice

Calendarele ortodoxe "autentice" se găsesc numai în biserici, în mânăstiri şi în magazinele din interiorul bisericilor, atrag atenţia reprezentanţii Patriarhiei Române.

Reprezentanţii preoţilor au constatat faptul că la numeroase chioşcuri de difuzare a presei şi în unele pieţe agroalimentare se vând calendare ortodoxe false care conţin numeroase greşeli liturgice, omisiuni sau înscrieri eronate ale unor sfinţi români canonizaţi recent şi ale unor sărbători religioase etc. Comercializarea calendarelor false "prejudiciază imaginea şi resursele financiare ale Bisericii, precum şi bugetul de stat prin evaziunea fiscală practicată, de regulă, de cei care le tipăresc şi le vând prin încălcarea legislaţiei în vigoare", spun reprezentanţii Patriarhiei. Ei mai atrag atenţia că prin astfel de acţiuni sunt înşelaţi şi cumpărătorii, "care sunt induşi în eroare atât în ceea ce priveşte provenienţa bisericească a calendarelor, cât şi a conţinutului acestora". Astfel, Patriarhia Română a solicitat instituţiilor de control abilitate ale statului, Garda Financiară, Inspectoratul General al Poliţiei, Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală şi Protecţia Consumatorului, să cerceteze şi să sancţioneze aceste cazuri.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639266-04-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image