2016-12-08 02:19

SOCIAL


Carnea de miel va fi o raritate pe masa de Paşte

 |  20:40
Carnea de miel va fi o raritate pe masa de Paşte
Existăriscul să nu avem carne de miel românească pe piaţă, de Paşte, din cauză căîncă nu a fost clarificată problema inventarierii şi crotalierii animalelor,anunţă federaţia Agrostar. "Sindicatul Naţional al Crescătorilor de Ovine,afiliat la Agrostar, cere autorităţilor să clarifice cât mai urgent problemainventarierii şi crotalierii animalelor, în sensul că aceste operaţiuni să fieefectuate de crescători, şi nu de medicii veterinari. Tergiversarea situaţieiva conduce la proteste de stradă ale crescătorilor de oi şi există riscul ca dePaşte să nu existe carne de miel românească pe piaţă, întrucât animalele fărăcrotalie nu pot fi sacrificate", se arată într-un comunicat al Agrostar. SindicatulCrescătorilor de Ovine a cerut adoptarea unei legi care să stabilească exactcine face inventarierea şi crotalierea animalelor, având în vedere că din anul2011 aceste acţiuni nu mai sunt subvenţionate de stat. Preşedintelesindicatului, Marcel Andrei, susţine că proiectul de lege este în dezbatere lacomisiile parlamentare, iar medicii veterinari, care doresc să câştige încontinuare de pe urma acestei acţiuni de inventariere a animalelor, se opuntextului propus de crescători.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639234-08-28



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image