2016-12-09 13:37

SOCIAL


Casa de iarnă a homleşilor

 |  21:00
Casa de iarnă a homleşilor

Au fost adunaţi de pe străzi, unii dintre ei chiar salvaţi de la moarte. Nu au familii, iar dacă au, acestea i-au abandonat fără remuşcări. Îşi împart suferinţele între ei. Lumea lor, văzută din afară de oamenii normali, pare desprinsă dintr-un film de groază. Ei sunt oamenii fără adăpost, homleşii, cum li se mai spune.

Au ajuns să considere adăposturile în care sunt aduşi o mană cerească. Adăpostul pentru adulţi din sectorul 2 a devenit „acasă” pentru ei. Nu au parte de căldura familiei, dar au parte de încălzire, o masă decentă, un pat, o pătură şi un grup sanitar în care să se spele. E mai bine decât în scări de bloc, canale sau sub cerul liber.

A avut casă în Andronache

Într-o cameră am găsit-o pe doamna Eugenia, o femeie în vârstă de 70 de ani, care îşi duce bătrâneţea la adăpost. A fost o femeie cu un soţ, ce i-a decedat însă, şi cu un loc de muncă. A avut o casă pe bulevardul Andronache, pe care a pierdut-o, păcălită fiind de o rudă. Nu mai are nimic acum, doar patul de la adăpost. „O rudă îndepărtată m-a păcălit să îi las casa, după ce mi-a murit soţul. M-a dat afară apoi. Am locuit prin scările de bloc unde aveam nişte cunoştinţe. Ei îmi mai dădeau de mâncare. Aşa am ajuns eu la adăpost. Nu mai am nimic. Nu mai am pe nimeni.”

Poveşti tulburătoare

Într-o altă cameră a adăpostului erau trei femei care priveau în gol. Directorul adăpostului ne-a avertizat: „Nu vă veţi înţelege cu ele. Nu vorbesc coerent, au trecut prin multe traume. Şi oamenilor specializaţi le e greu să le trateze”. Una dintre ele doar ne privea, iar celelalte două vorbeau fără sens. „Una dintre ele a încercat să se sinucidă de mai multe ori, s-a aruncat de la etaj, iar celelalte două au fost abandonate de familie. E cumplită viaţa pe stradă. Cu cât stai mai mult, cu atât e mai greu să îţi revii”, ne-au explicat cadrele specializate din adăpost.

54 de locuri

Adăpostul pentru adulţi din sectorul 2 are o capacitate de 54 de locuri, dar odată cu perioada geroasă din ultimul timp, cei ce se ocupă de funcţionarea lui au încercat să găsească metode pentru a acoperi un număr mai mare.

„Aici au un pat unde pot dormi, condiţii sanitare să se spele, mâncare, consiliere psihologică şi evaluare medicală. Sunt oameni care vin singuri la adăpost şi alţii pe care îi aduce ambulanţa de pe străzi. Iarna li se permite accesul şi pe timpul zilei, fiind prea frig. Aici au doar micul dejun asigurat, iar el constă în sandviciuri, iaurt şi ceai. Avem o colaborare cu o cantină de pe Bulevardul Basarabia, pentru prânz. Vrem să îi reintegrăm în societate după o perioadă de timp, când vor fi pregătiţi. Avem chiar şi un caz al unui domn care a reuşit să se reintegreze, în momentul de faţă fiind absolvent al unui master“, a declarat directorul adjunct al adăpostului pentru persoane adulte din sectorul 2, Adrian Andor.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-01-18

TAGURI: homlesi, bulevardul-Basarabia, Adrian-Andor, sectorul 2



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

„Concurs” cu rezultat știut: city manager la Sectorul 3 e un consilier general PSD Actualul consilier general PSD, Honorius Circa, este anunţat cu surle şi trâmbiţe că a luat... 28 Noi 2016 | (16)
Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, reclamă: Ministerul Sănătăţii nu achită facturile de întreţinere Lupta PSD cu miniştrii Guvernului Cioloş s-a mutat la nivel local. Primarul Sectorului 1, Dan... 24 Noi 2016 | (1)