2018-02-23 06:37


Cătălin Ivan: Condamn abordarea iresponsabilă a PDL, care cere reluarea examenului de Bacalaureat

 |  13:41
Cătălin Ivan: Condamn abordarea iresponsabilă a PDL, care cere reluarea examenului de Bacalaureat

Referindu-se la suspiciunile legate de examenul de Bacalaureat de la Liceul ''Dimitrie Bolintineanu'' din Capitală, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a remarcat intervenţia promptă a autorităţilor şi faptul că Ministerul Educaţiei a arătat toleranţă zero faţă de orice tentativă de fraudă.

"Ceea ce s-a întâmplat la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' din Bucureşti dovedeşte că examenul de Bacalaureat este organizat extrem de riguros şi că, într-adevăr, există toleranţă zero faţă de orice tentativă de fraudă. Salut intervenţia promptă a Ministerului Educaţiei şi a organelor de anchetă, care au transmis un semnal foarte clar tuturor celor care au încercat sau se gândesc să promoveze examenul în mod necinstit. Acesta este mesajul corect pe care Şcoala în general şi autorităţile în special trebuie să-l transmită în continuare", a declarat Cătălin Ivan, potrivit unui comunicat remis marţi Agerpres.

Cătălin Ivan a subliniat că situaţia de la Liceul ''Dimitrie Bolintineanu'' este una izolată şi a acuzat PDL de lipsă de respect faţă de profesori şi elevi.

"În acelaşi timp, doresc să condamn abordarea complet iresponsabilă a PDL care, prin vocea Ralucăi Turcan, a solicitat, în mod cu totul hazardat, reluarea examenului de Limbă şi literatură română la nivel naţional. După ce şi-au bătut joc de profesori, de elevi şi de părinţi, după ce au închis şcolile şi au bulversat sistemul de Educaţie, acum, cei de la PDL ies în public complet neinformaţi şi avansează critici lipsite de substanţă doar pentru a arăta că fac opoziţie. Cazul de la Liceul 'Dimitrie Bolintineanu' este unul izolat, Bacalaureatul desfăşurându-se în condiţii normale în restul centrelor de examinare. Reprezentanţii PDL dovedesc în opoziţie aceeaşi lipsă de respect faţă de munca elevilor şi a profesorilor cinstiţi şi responsabili, pe care au afişat-o şi atunci când s-au aflat la guvernare", a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-02
Citeste si:
FRAUDĂ LA BACALAUREAT 2013. Profesorii de la liceul "Dimitrie Bolintineanu" au "suflat" elevilor subiectele la română

TAGURI: catalin, ivan, bacalaureat, PDL





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MMMIHAI
04 Iul 2013

Cel mai prost Europarlamentar din toate timpurile
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova