2018-09-19 19:55


Ce zone din România au atras cei mai mulți turiști, de la începutul anului. Care este creșterea față de anul trecut

 |  10:36
Ce zone din România au atras cei mai mulți turiști, de la începutul anului. Care este creșterea față de anul trecut

Municipiul Bucureşti şi judeţele Braşov, Cluj şi Prahova au atras cel mai mare număr de sosiri ale turiştilor în primele patru luni din acest an, în condiţiile în care numărul total de sosiri a urcat cu 5,7% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, citate de Agerpres.

În perioada ianuarie - aprilie 2018, în structurile de primire turistică din România au fost înregistrate 3,034 milioane sosiri ale turiştilor, valori mai mari fiind consemnate în Municipiul Bucureşti (597.900), Braşov (380.700), Cluj (168.100) şi Prahova (163.100). "Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat, în perioada 1.01 - 30.04.2018, 77,1%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 22,9%, ponderi similare cu cele din perioada 1.01.-30.04.2017. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,1% din total turişti străini), iar din aceştia 83,6% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Cele mai multe sosiri ale turiştilor străini cazaţi în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au provenit din Israel (73.200), Germania (72.500), Italia (69.100), Franţa (42.800) şi Regatul Unit (39.000)", precizează INS. Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada de referinţă, de 3,429 milioane, în creştere cu 6,5% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

În ceea ce priveşte numărul de înnoptări, acestea au însumat 5,734 milioane, în creştere cu 4,8% faţă de cele din primele patru luni ale anului trecut, înnoptările turiştilor români reprezentând 76,9% din total. În cazul turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,6% din total turişti străini), iar dintre aceştia 82,2% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii a fost de 1,9 zile atât la turiştii români cât şi la turiştii străini.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-05

TAGURI: turisti, brasov, prahova, cluj, bucuresti, ins
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...