2016-12-10 05:03

SOCIAL


Cei care se vor grăbi să-şi achite taxele pe 2011 ar putea plăti mai mult. Valoarea impozitelor pentru automobilele de peste 2.000 cmc rămâne incertă

 |  18:44
Cei care se vor grăbi să-şi achite taxele pe 2011 ar putea plăti mai mult. Valoarea impozitelor pentru automobilele de peste 2.000 cmc rămâne incertă

Persoanelecare aleg să-şi plătească impozitele şi taxele la începutul lui 2011 ar puteasă achite mai mulţi bani decât este necesar. Camera Deputaţilor va stabili abiala câteva luni după debutul noului an dacă OUG 59, ce obligă persoanele cu mai multelocuinţe şi pe cei cu automobile de peste 2.000 cmc să plătească impozite maimari, va fi aprobată. Până atunci, prevederile Ordonanţei vor fi aplicate deadministraţiile locale. Nu se ştie încă modul în care vor fi restituiţi baniicelor care au achitat impozitele înaintea deciziei finale a deputaţilor. Proprietariide maşini ar putea plăti în 2011 o taxă de poluare cuprinsă între 32.000 deeuro, pentru înmatricularea unei maşini non-Euro cu motor de 3.200 decentimetri cubi, veche de 20 de ani, şi 91 de euro, pentru un autoturism nou-Euro5, cu motor de 1,1 litri, scutit în prezent de la taxare.

Începutul lui 2011 aduce noi cheltuieli pentru români. Cutoate că a fost respinsă de Senat, Ordonanţa Guvernului 59/2010 ce majoreazăimpozitele pentru persoanele cu mai multe locuinţe sau cu automobile de peste2.000 cmc îşi va face simţite efectele, întrucât primăriile au introdusprevederile OUG 59 în proiectul de stabilire a nivelurilor taxelor şiimpozitelor pentru 2011. Camera Deputaţilor va lua însă decizia finală în ceeace priveşte Ordonanţa 59 cel târziu în luna martie. Astfel, persoanele carealeg să-şi achite taxele şi impozitele în primele luni ale anului, ar putea săplătească mai mult decât este nevoie, nefiind specificat cum îşi vor putea recuperabanii. “Senatul a respinsOrdonanţa 59 acum două săptămâni. Decizia finală o va lua însă CameraDeputaţilor. Este normal ca administraţiile locale să ţină cont de prevederileacestei ordonanţe. Aceasta îşi face simţite efectele. Ministerul Finanţelor vatrebui să stabilească modul în care oamenii îşi vor recupera banii dacă ordonanţava fi respinsă. Poate că această experienţă va fi o lecţie şi nu se vor mai luaastfel de decizii în grabă”, ne-a declarat senatorul PDL Iulian Urban. Acesta susţine că Senatul arespins OUG 59, deoarece “aceasta afecta oameniicare au muncit”. “Nu este normal ca un om să plătească impozit mai mare cu150% doar pentru că are mai multe proprietăţi. Sunt oameni care au muncitpentru o mie de euro. Ni se cere să fim solidari cu sărăcia. Nu este normal.Doar pentru că unii au mustrări de conştiinţă pentru că şi-au dobândit banii«altfel» nu înseamnă că aceasta este situaţia tuturor. Sunt persoane care aumuncit până la 35 de ani, neavând timp de familie”, ne-a mai explicat Urban.

Potrivit prevederilor OUG 59, posesorul unui autoturism alcărui motor are o capacitate cilindrică de 2.001-2.600 va plăti, de laînceputul lui 2011, 72 de lei/200 cmc faţă de 36 lei/200 cmc, în 2010. Pentrumotoarele de 2.601-3.000 cmc se va plăti, în 2011, 144 lei/200 cmc faţă de 72de lei, în prezent. Pentru autoturismele cu capacitate cilindrică de peste3.001 cmc se va percepe un impozit de 290 cmc, faţă de 145 în prezent. Deasemenea, se majorează şi impozitul pentru mai multe locuinţe. Astfel,proprietarul a două locuinţe va plăti cu 60% mai mult, cei cu trei clădiri 150%mai mult şi cei cu mai mult de trei clădiri cu 300% mai mult.

Prima înmatriculare, mai scumpă

Nici deţinătorii de automobile cu motoare mai mici nuscapă de cheltuieli. Cea mai mare valoare a taxei de poluarepentru anul 2011 ar urma să fie de 32.000 de euro şi ar putea fi plătită pentruînmatricularea unei maşini cu motor de 3.200 de centimetri cubi (cmc), veche de20 de ani. Valoarea actuală a taxei de înmatriculare pentru aceeaşi maşină estede 30.720 de euro. Noua valoare se regăseşte în propunerea pentru viitoareaformă a taxei auto cu care Ministerul Mediului va merge pentru aprobare înGuvern. Totodată, o motorizare Euro 5 de 1.100 cmc, care în prezent estescutită de taxă, va fi taxată cu 116 euro în cazul unei maşini noi şi cu 91 deeuro în cazul unui autoturism vechi de doi ani. Singurii scutiţi de plata taxeide primă înmatriculare vor fi cumpărătorii de maşini electrice sau hibrid. Maimult, Ministerul Mediului intenţionează să introducă unele facilităţi pentrucei care produc vehicule electrice.

Voucherelepentru “Rabla”, valabile până la 31 ianuarie 2011

MinisterulMediului a decis ca valabilitatea voucherelor emise în programul "Rabla2010" să fie prelungită până la 31 ianuarie 2011, având în vedere căiniţial ele ar fi devenit nule la 23 noiembrie, iar în piaţă există în prezentaproape 31.000 care nu au fost valorificate. Ministrul mediului a anunţat că înediţia din anul viitor a programului “Rabla”, care va începe din 1 februarie,vor putea fi utilizate patru vouchere în loc de trei pentru cumpărarea uneimaşini noi, iar valoarea unui voucher va scădea de la 3.800 lei, cât a fost în2010, la 3.000 de lei.

Valorile taxei de poluarepropuse pentru 2011:

Tip motor

Vechime

Valoare taxă

3.200 cmc

20 ani

32.000 de euro

Euro 1 de 3,2 litri

18 ani

13.120 de euro

Euro 2 de 3,2 litri

10 ani

21.770 de euro

Euro 3 de 3,2 litri

5 ani

11.668 de euro

Euro 3 de 1.400 cmc

7 ani

998 de euro

Euro 4 de 1.400 de cmc

Un an

483 de euro

Euro 5 de 3.000 cmc

Nouă

1.950 euro

Euro 5 de 3.000 cmc

2 ani

1.541 de euro

Euro 5 de 2.000 cmc

2 ani

507 euro


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-10-16



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

GHITA
10 Noi 2010

aceasta ordonanta este un atac asupra celor ce muncesc.AR TREBUI IMPOZITATI CU O SUMA MAI MARE CEI CARE AU O SINGURA PRPRIETATE.CEI CU 2,3,4 SUMA SA FIE REDUSA CU. 30,50, 70%..NUMAI ASA SE INCURAJEAZA MUNCA. DAR ACEST BOC, CARE IN VIATA LUI NU A PUS OC CARAMIDA LA CONSTRUCTIA UNEI CASE, ARE RESENTIMENTE FATA DE CEI CARE FAC CEVA UTIL SOCIETATII. CATE CASE A RICICAT IN VIATA LUI? DOAR ARE DOUA FETE..............

Adauga un comentariu

Random image