2019-03-23 19:18


CEREMONIE. Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi ÎNHUMAT

 |  10:53
CEREMONIE. Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi ÎNHUMAT

Casa Regală anunţă că, sâmbătă, sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi înhumat în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş.

"Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale Regelui Carol al II-lea va fi înhumat sâmbătă, la ora 12,00, în cadrul unei ceremonii religioase şi militare, în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală de la Curtea de Argeş", transmite Casa Regală, într-un comunicat remis Mediafax.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, va fi reprezentată la ceremonia funerară de Alteţa Sa Regală Principele Radu. Vor mai lua parte Alteţa Sa Regală Principesa Sofia şi Alteţa Sa Regală Principesa Maria.

Ceremonia funerară va începe cu un serviciu religios oficiat în Vechea Catedrală şi se va încheia cu ceremonia înhumării în Noua Catedrală Arhiepiscopală şi Regală. Îşi vor da concursul militarii Brigăzii 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, precum şi cei ai Batalionului Vânători de Munte 33 ”Posada” din Curtea de Argeş.

În anul 2003, după o jumătate de secol de la trecerea la cele veşnice a Regelui Carol al II-lea, în Portugalia, rămăşiţele sale pământeşti au revenit în România, aflându-se depuse, până în ziua de astăzi, într-o capelă a Mânăstirii Curtea de Argeş.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2019-03-09

TAGURI: ceremonie, sicriu, ramasite, rege, carol al doilea, inhumat
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
09 Mar 2019

Ce atatea titluri ptr un CABOTIN!!!!..... PLANTAT DE SECURITATE SA IA O BABA STAFIDITA
Random image



Ultimele stiri




STARBAG




loading...