2016-12-11 00:44

SOCIAL


Cine este de vină pentru preţurile mari din pieţe?

 |  21:00
Cine este de vină pentru preţurile mari din pieţe?

Anul agricol foarte bun nu înseamnă şi mâncare mai ieftină pentru populaţie. Reprezentanţii fermierilor susţin că, din cauza intermediarilor din pieţe, pe care statul îi tolerează, produsele nu vor avea un preţ mai mic.

Ministrul agriculturii, Valeriu Tabără, a susţinut că, deşi ştie că majoritatea pieţelor sunt controlate de speculanţi, nu poate face nimic pentru că responsabilitatea este a primăriilor. Acestea susţin că vina aparţine de fapt a celor care dau tuturor autorizaţia de producător agricol pe baza căreia pot vinde în piaţă.

Preşedintele Agrostar, Ştefan Niculae, a susţinut că certificatele de producător se obţin foarte repede, iar cu o şpagă bine plasată o persoană care nu are legătură cu agricultura poate intra în posesia actelor. “Ministerul Agriculturii are pârghiile necesare prin care poate face ca doar persoanele care produc cu adevărat şi au şi avizul asociaţiilor profesionale să obţină titlurile de producători, însă până acum nu am văzut o decizie în acest sens. Primăriile de unde provin acele persoane dau oricui autorizaţie şi aşa preţurile din pieţe sunt tot mai mari, iar fermierii ajung la faliment”, a spus Ştefan Niculae.

Administraţiile locale nu au ce face

Administraţia condusă de Andrei Chiliman susţine că responsabile pentru speculanţii din pieţe sunt primăriile din mediul rural. “Unicul criteriu de intrare în piaţă este certificatul de producător. Acesta este însă eliberat de primăriile din zonele rurale. Primăria Sectorului 1 a creat toate condiţiile pentru comercializarea produselor, dar nu putem face poliţie. Există organe abilitate care ar trebui să facă acest lucru. La noi, tarabele se ocupă zilnic, dacă ai certificat, plăteşti o taxă de până în 10 lei pe zi şi ocupi o tarabă. Noi nu putem verifica modul în care anumite primării acordă certificatul de producător. Aşa ajung roşiile ungureşti pe piaţă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1 (PS1), Alexandru Ichim. Acesta este de părere că ministrul Tabără ar trebui să fie preocupat să creeze condiţii pentru producători, în loc să critice primăriile. “Domnul ministru Tabără ar fi mai bine să se ocupe să încurajeze producătorii, care trebuie să primească subvenţiile la timp şi să aibă la dispoziţie tehnologii performante”, a mai menţionat consilierul primarului Chiliman. 

Speculanţi moşteniţi

Reprezentanţii Primăriei Sectorului 4 susţin că “au moştenit aceşti speculanţi de la fosta conducere a administraţiei. Nu pot eu să cer primarului din nu ştiu ce comună să nu elibereze oricui certificate de producător. Noi nu putem decât să oferim cele mai bune condiţii de comercializare”, ne-a declarat directorul Administraţiei Pieţelor Sector 4, Ştefan Florescu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-03-15



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image