2018-10-16 04:35


CNAIR deschide 28 de km noi de AUTOSTRADĂ săptămâna viitoare

 |  19:15
CNAIR deschide 28 de km noi de AUTOSTRADĂ săptămâna viitoare

După 16 luni în care nu a deschis niciun kilometru de autostradă, Compania de Autostrăzi și Drumuri (CNAIR) are planificată pentru luni deschiderea a aproape 30 de kilometri.

Este vorba de loturile 3 și 4 din autostrada Sebeș Turda, între Aiud și Turda, cu o lungime însumată de 28 de kilometri. Accesul se va face prin nodul rutier Aiud, iar în partea cealaltă, la Turda, este legată la autostrada Transilvania, explică Alin Șerbănescu, purtător de cuvânt al companiei, conform Digi24.

Comisia de recepție este programată să facă recepția lucrărilor pentru luni dimineața, iar șansele deschiderii sunt de 99%, spune el. Aceasta după ce firma italiană Tirrena Scavi a fost nevoită să rașcheteze trei kilometri de asfalt pentru a îl așterne din nou. Cauza a fost fenomenul de exsudare, anume ieșirea bitumului la suprafață cu impact negativ asupra stării de rulare a drumului.

Cel târziu, continuă Șerbănescu, autostrada va fi deschisă marți dimineața. Ar fi vorba de primii kilometri de autostradă deschiși după martie 2017, când a fost recepționată o porțiune de 15 kilometri din lotul 2 de autostradă Lugoj-Deva. Restul sectorului nu este deschis nici acum.

Compania mai are pregătiți de deschidere câțiva kilometri între Gilău și Nădășel care nu pot fi însă folosiți căci mai întâi trebuie definitivat un pod peste râul Someș.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-28

TAGURI: km, autostrada, deschidere, cnair, sebes turda
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...