2018-04-22 23:24


CNCD: Constituţia nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii

 |  08:02
CNCD: Constituţia nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii

Preşedintele Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos, a precizat, că textul Constituţiei nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii. Acesta a susţinut că Guvernul are posibilitatea să acorde alte ajutoare pentru familiile defavorizate.

Csaba Asztalos a declarat, pentru Mediafax, că singura condiţie pusă de Constituţie pentru a beneficia de alocaţie este de a fi copil.

Astfel, potrivit articolului 49, "statul acordă alocaţii pentru copii şi ajutoare pentru îngrijirea copilului bolnav ori cu handicap". De asemenea, acelaşi articol mai prevede că "alte forme de protecţie socială a copiilor şi a tinerilor se stabilesc prin lege".

Csaba Asztalos a precizat că, în interpretarea sa, textul Constituţiei nu permite vreo diferenţiere în ceea ce priveşte acordarea alocaţiilor pentru copii, dar că Guvernul poate gândi alte forme de ajutor pentru copiii din familii defavorizate.

Premierul Victor Ponta a afirmat, în urmă cu câteva zile, că ideea unei alocaţii egale pentru toţi copiii este nepractică, deoarece trebuie o diferenţiere în funcţie de venitul părinţilor.

"Opinia mea este că alocaţia pentru copii trebuie să fie diferenţiată, în funcţie de cine are nevoie de bani, pentru că 82 de lei pentru o familie amărâtă sunt foarte puţini şi 82 de lei pentru o familie care are posibilităţi nu contează, probabil că nici nu-i încasează. Ideea de a da 82 de lei la toată lumea în mod egal e o idee pe care eu o consider nepractică. Aş fi preferat să dau nu 82, ci, nu ştiu, 164 sau 328 de lei la familiile care au venituri reduse (...) şi să nu mărim la cei care oricum nu vor lua cei 42 de lei, pentru că au părinţii venituri suficiente şi la care cei 42 de lei nu contează", a declarat, miercuri, premierul Victor Ponta.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-29

TAGURI: cncd, constitutie, nu, permite, diferentiere, acorda, alocatie, copil, ajutoare, familie





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


BZN
29 Mai 2015

De ce nu gandesc asa si cand maresc pensiile alea nesimtite pentru ei.....si acum cauta sa o lungeasca sa nu dea la toti copii dreptul lor.Rusine!
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova