2018-09-18 20:45


COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol: mii de consumatori fără curent în şase judeţe, tiruri blocate

 |  09:57
COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol: mii de consumatori fără curent în şase judeţe, tiruri blocate

Optsprezece judeţe din Oltenia, Transilvania şi Moldova se află până joi seară sub cod portocaliu de ninsori şi viscol. De asemenea, până la ora 22.00 este în vigoare o avertizare cod galben de vânt puternic şi precipitaţii abundente.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că mai multe drumuri naţionale sunt acoperite cu zăpadă, iar pe DN1 şi DN 73 a fost restricţionat traficul greu. Două sectoare de drumuri naţionale - DN 67C, între Novaci şi Rânca, judeţul Gor,j şi DN 11C între Târgu Secuiesc şi Bixad - sunt închise la această oră şi mai multe drumuri naţionale sunt acoperite cu zăpadă, anunţă CNAIR, care precizează că unele drumuri au fost blocate de sutocamioane neechipate coresppunzător, ceea ce a îngreunat intervenţia drumarilor.

Circulaţia rutieră pe Valea Prahovei este îngreunată, joi dimineaţă, din cauza unei coloane de TIR-uri care s-a format pe DN 1, în zona staţiunii Azuga şi care nu pot înainta. se circulă doar pe un fir între staţiile staţiile Timişu de Sus şi Dârste, din judeţul Braşov, în condiţii de vreme nefavorabilă, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată la nivel naţional.

CFR SA a anunţat joi că se circulă doar pe un fir între staţiile staţiile Timişu de Sus şi Dârste, din judeţul Braşov, în condiţii de vreme nefavorabilă, dar traficul feroviar este deschis pe toate magistralele de cale ferată la nivel naţional.

Optsprezece judeţe din Oltenia, Transilvania şi Moldova se află până joi seară sub cod portocaliu de ninsori şi viscol. De asemenea, până la ora 22.00 este în vigoare o avertizare cod galben de vânt puternic şi precipitaţii abundente.

”La această oră, echipele de intervenţie verifică sistemul de alimentare cu energie electrică pe firul II între staţiile Timişu de Sus şi Dârste, unde este semnalată o lipsă de tensiune în firul de contact, iar în intervalul orar necesar operaţiunilor de verificare şi intervenţie, traficul feroviar pe această distanţă se va desfăşura doar pe firul I”, se arată în comunicatul CFR SA, citat de News.ro.

Totodată, CFR SA a anunţat că, în cursul nopţii de 17 spre 18 ianuarie 2018, circulaţia feroviară a fost întreruptă temporar, de la ora 21.45 la ora 01.50, între staţiile Băile Tuşnad şi Tuşnad Sat.

Pasagerii sunt rugaţi ca, înainte de plecarea la drum, să se informeze telefonic la Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. De asemenea, călătorii se pot informa cu privire la ora de sosire/de plecare a trenurilor din gările Bucureşti Nord, Braşov, Craiova, Iaşi şi Timişoara pe site-ul cfr.ro.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat din cauza condiţiilor meteo nefavorabile(ninge) pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa.

Potrivit datelor furnizate de IPJ Prahova, o coloană de TIR-uri care nu pot înainta s-a format pe DN 1, în zona staţiunii Azuga, pe sensul de mers Bucureşti – Braşov.

"În judeţul Prahova, pe DN1, din cauza condiţiilor meteo, au fost oprite în zona localităţii Nistoreşti (km 100-103) 130 de autocamioane, iar în zona localităţii Azuga (km 134-138), 80 de autocamione. Măsura a fost luată pentru a permite utilajelor de deszăpezire să acţioneze. De asemenea, DC 134 Cota 1400 Sinaia este închis din pricina zăpezii abundente", anunţă Poliţia.

Peste 10.000 de consumatori au rămas fără curent electric în judeţele Alba, Argeş, Bacău, Brăila şi Hunedoara, Prahova şi Harghita.

Judeţele vizate de cele două avertizări cod portocaliu emise miercuri de Administraţia Naţională de Meteorologie sunt: Iaşi, Vaslui, Galaţi, Vrancea, Bacău, Neamţ, Tulcea, Buzău, Covasna, Braşov, Prahova, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj şi Caraş-Severin.

De asemenea, până la ora 22.00, va fi Cod galben de vreme rea în judeţele: Constanţa, Brăila, Botoşani, Suceava, Neamţ, Bacău, Bistriţa-Năsăud, Harghita, Mureş, Braşov, Sibiu, Alba, Cluj, Hunedoara, Argeş, Vâlcea, Gorj şi Caraş-Severin.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-18

TAGURI: cod portocaliu, ninsori, viscol,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...