2016-12-06 14:28

SOCIAL


Codul Social, finalizat luna viitoare. Măsuri pentru familiile defavorizate şi pentru cei cu dizabilităţi

 |  16:46
Codul Social, finalizat luna viitoare. Măsuri pentru familiile defavorizate şi pentru cei cu dizabilităţi

MinistrulMuncii, Ioan Botiş, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa,că luna viitoare ministerul va prezenta Codul Social, care "va veni foartemult în sprijinul familiilor defavorizate, al persoanelor cu dizabilităţi şi alcopiilor", transmite corespondentul Mediafax. Ioan Botiş a explicat că, înopinia sa, Codul Social este poate cea mai importantă reformă în zona socială, alcărei scop este să îmbunătăţească din punct de vedere calitativ serviciile pecare le acordă statul. "Urmează ca, în luna februarie, să ne prezentăm cuCodul Social, care va pune bazele unei reforme sociale şi va veni foarte multîn sprijinul familiilor defavorizate, al persoanelor cu dizabilităţi şi alcopiilor. Este poate cea mai importantă reformă în zona socială şi scopulacestei reforme este de a îmbunătăţi calitativ foarte mult serviciile pe carele acordăm şi de a creşte valoric, în unele cazuri, serviciile pe care leacordăm celor care sunt în situaţii de excluziune socială. Este o reformăimportantă. Eu cred că ea va schimba foarte mult în bine viaţa multor cetăţenidin România", a spus Ioan Botiş.

Ministrula explicat că prin Codul Social se vor statua principiile de bază ale uneifilosofii sociale care se va aplica în ţară. "Codul Social va statuaprincipiile de bază ale unei filosofii sociale noi pentru România şi se va bazape două componente importante, testarea de venituri şi de mijloace astfel încâtsă putem duce banii spre acele familii sau zone unde e absolut necesar să facemacest lucru şi ne adresăm în special pe trei zone majore", a spus el.Botiş a adăugat că sunt vizate familiile sărace, persoanele cu dizabilităţi şicopiii. "În primul rând, ne adresăm familiilor sărace şi vom avea unplafon maxim până la care ne vom adresa acestor familii. În al doilea rând, neadresăm persoanelor cu dizabilităţi, fiindcă vom stimula foarte mult integrareape un loc de muncă şi economia locului de muncă pentru persoane cudizabilităţi. În al treilea rând, vom avea în vedere în mod special sprijinireacopiilor şi stimularea educaţiei sau sprijinirea şi investirea în educareacopiilor noştri", a spus Ioan Botiş. A.M.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639233-12-05



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image