2018-05-23 06:10


Comercianţii care practică reduceri de sezon trebuie să depună notificări la primărie

 |  18:47
Comercianţii care practică reduceri de sezon trebuie să depună notificări la primărie
Valentina Grigore

Cea de-a doua perioadă de soldări a acestui an, pentru produsele de primăvară-vară, se desfăşoară, potrivit legii, în intervalul 1 august-31 octombrie. Comercianţii care vor să se înscrie în campania de reduceri trebuie să depună notificări la Primăria Sectorului de care aparţin cu cel puţin 15 zile înaintea datei de debut a reducerilor.

Potrivit Ordonanţei de Guvern nr. 99/2000 cu modificările şi completările ulterioare, vânzările de soldare pot fi efectuate după o notificare prealabilă adresată administraţiei locale. De asemenea, acelaşi act normativ precizează că „vânzarea de soldare este orice vânzare însoţită sau precedată de publicitate şi anunţată sub denumirea „soldare/soldări/solduri” şi care, printr-o reducere de preţuri, are ca efect vânzarea accelerată a stocului de mărfuri sezoniere dintr-o structură de vânzare cu amănuntul”.

Agenţii economici care îţi desfăşoară activitatea pe raza sectorului 1 pot depune notificările la Registratura Primăriei Sectorului 1 din Şos. Bucureţti-Ploieşti, nr. 9-13, sau pot trimite documentaţia prin poştă. Programul de lucru cu publicul este: luni, marţi, joi: 08.30 – 18.30; miercuri, vineri: 08.30 - 16.30.

Perioada de soldare este stabilită de lege între 01.08.2013 – 31.10.2013 pentru produsele de primăvară - vară. În acest interval de timp, comercianţii îşi pot stabili o durată maximă de 45 de zile în care pot comercializa produse la preţuri reduse.

Reducerile pot fi aplicate numai produselor nealimentare a căror desfacere are caracter sezonier (confecţii, marochinărie, tricotaje, încălţăminte, articole sportive etc.).

Formularele notificării vânzărilor de soldare sunt prevăzute în anexa 3 din norma metodologică de aplicare a O.G. 99/2000, cuprinsul acesteia constând în: datele comerciantului (denumire, cod unic de înregistrare, sediul social), numele persoanei responsabile, perioada de soldare, denumirea şi cantitatea existentă a articolelor de soldat, precum şi lista cu denumirea, numărul şi data documentelor emise de furnizorii produselor respective.

Nerespectarea dispoziţiilor legale generale privind vânzările de soldare se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 10.000 lei, iar efectuarea de vânzări de soldare fără notificare se sancţionează cu amendă de la 200 la 1.000 lei.

Cum se afişează preţul redus

Orice comerciant care anunţă o reducere de preţ trebuie să o raporteze la preţul de referinţă şi trebuie să fie mai mică decât acesta. „Preţul de referinţă reprezintă cel mai scăzut preţ practicat în acelaşi spaţiu de vânzare în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării preţului redus, iar orice anunţ de reducere se face prin menţionarea noului preţ lângă preţul anterior, barat sau prin menţiunea preţ nou/preţ vechi“, atrag atenţia reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-15

TAGURI: reduceri, soldari, imbracaminte, incaltaminte, notificari, comercianti, primarie, consumatori





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova