2016-12-05 20:59

SOCIAL


Competiţie între oraşele “verzi” din România

 |  14:09
Competiţie între oraşele “verzi” din România

Organizaţia World Wide Fund for Nature România (WWF România) a lansat competiţia Capitala Earth Hour România, organizată în contextul evenimentului Earth Hour 2012, programat pentru data de 31 martie.

Concursul reprezintă o întrecere între oraşele din România, invitate să se înscrie, indiferent de mărime sau de localizare, în Capitala Earth Hour şi, să demonstreze că pot construi strategii pe termen mediu şi lung, în beneficiul cetăţenilor şi al naturii. Iniţiativa WWF România survine în contextul evenimentului Earth Hour 2012, programat pentru 31 martie a.c., în intervalul orar 20.30-21.30, cea mai mare manifestare de mediu din istorie. Concret, primăriile care doresc să participe la concurs în numele comunităţilor lor vor trebui să realizeze un dosar în care să detalieze atât proiectele şi iniţiativele din domeniul protecţiei mediului înconjurător derulate în anii trecuţi, cât şi pe cele ce urmează a fi implementate în viitorul apropiat, inclusiv planurile pentru organizarea Earth Hour 2012.

Domeniile de concurs

Potrivit organizatorilor competiţiei, domeniile avute în vedere sunt: infrastructura de mediu, economisirea energiei şi investiţii în surse de energie regenerabilă, gestionarea şi extinderea spaţiilor verzi, educaţie şi comunicare în acest domeniu, îmbunătăţirea/dezvoltarea reţelei de transport în comun, conservarea biodiversităţii şi aplicarea bunelor practici de mediu la sediul primăriei. Noua platformă globală a campaniei, “I Will If You Will”, are scopul de a ilustra faptul că oricare dintre noi, indiferent de funcţie, domeniul de activitate sau statut social, are puterea de a schimba ceva în lumea sau în anturajul în care trăieşte. În 2011, WWF a pus la dispoziţia susţinătorilor Earth Hour platforma 60+ sau “Beyond the Hour” (Mai mult decât o oră pentru Planetă), care îndeplinea o dublă funcţie: invita oamenii din toată lumea să-şi spună poveştile şi ideile într-un spaţiu dedicat, încurajând, în acelaşi timp, iniţiativele “verzi” mai ambiţioase.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-04-20

TAGURI: orase, competitie, WWF, mediu, spatiu- verde



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Liberalii vor ca ANAF să devină un partener al mediului de afaceri Fiscul în România a fost perceput de către majoritatea firmelor, mai ales după declanșarea... 04 Dec 2016 | (0)
Oficiile poştale din mediul urban şi rural, ÎNCHISE miercuri şi joi Compania Naţională Poşta Română a anunţat, într-un comunicat de presă, că miercuri, 30... 29 Noi 2016 | (0)