2016-12-09 19:26

SOCIAL


Concurs pentru ocuparea posturilor vacante din şcoli

 |  13:57
Concurs pentru ocuparea posturilor vacante din şcoli

Posturile didactice/catedrele care se vacantează după începerea anului şcolar 2011-2012 se vor publica la sediul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti şi pot fi ocupate cu personalul didactic nerepartizat în şedinţele publice organizate, conform Calendarului mişcării personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2011-2012, aprobat prin ordinul ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Potrivit unor instrucţiuni ale MECTS, în cazul în care, la nivelul inspectoratului şcolar judeţean/al municipiului Bucureşti, posturile didactice/catedrele vacantate nu pot fi ocupate, consiliile de administraţie din unităţile de învăţământ care au posturi didactice/catedre vacante pe parcursul anului şcolar 2011 - 2012 sunt abilitate să organizeze şi să desfăşoare individual, în consorţii şcolare sau în asocieri temporare la nivel local, concursuri de suplinire pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor, cu probe scrise şi practice/orale în profilul postului sau la limba de predare, cu personal didactic calificat, respectiv testări cu personal fără studii corespunzătoare postului. Pentru a ocupa posturi didactice/catedre, care participă la concursul organizat potrivit instrucţiunii trebuie să obţină minimum nota 5. “Candidaţii care obţin note între 5 şi 6,99 vor fi monitorizaţi pe parcursul anului şcolar de conducerile unităţilor de învăţământ, inspectori de specialitate/metodişti ai inspectoratului şcolar, în scopul asigurării calităţii actului educaţional', precizează actul MECTS.

Comisia de concurs

Pentru organizarea şi desfăşurarea concursului la nivelul unei unităţi de învăţământ, consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ stabileşte comisia de organizare şi desfăşurare a concursului, care se numeşte prin decizia directorului unităţii de învăţământ. Comisia va fi formată dintr-un preşedinte - directorul unităţii de învăţământ, membri - profesori titulari, de regulă, cu gradul didactic I sau II, un reprezentant al inspectoratului şcolar - inspector şcolar, un secretar - cadru didactic titular. În situaţia în care concursul se desfăşoară la nivelul consorţiilor şcolare sau în baza unor asocieri temporare ale unor unităţi de învăţământ, unitatea de învăţământ în care se organizează concursul se stabileşte în şedinţă comună a consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ care au posturi didactice/catedre vacante.

Lucrări scrise

Evaluarea şi notarea lucrărilor scrise se desfăşoară în săli în care nu este permis accesul altor persoane, în afara membrilor comisiei de evaluare a lucrărilor scrise. Fiecare lucrare scrisă este verificată independent de cei doi membri ai comisiei de evaluare şi apreciată separat, cu note de la 10 la 1, incluzând şi punctul din oficiu, conform baremului de evaluare. Fiecare profesor evaluator trece punctele acordate pentru fiecare subiect, precum şi nota finală, în borderoul de notare, după terminarea evaluării, iar la evaluare nu se vor face însemnări pe lucrare.

Diferenţe între note

Instrucţiunile subliniază că preşedintele comisiei de evaluare verifică borderourile şi semnalează diferenţele mai mari de un punct dintre notele acordate de cei doi profesori evaluatori. În această situaţie, cei doi profesori evaluatori reverifică împreună lucrarea şi acordă o nouă notă care se înregistrează într-un alt borderou. Această notă trebuie să fie cuprinsă între notele iniţiale. Fiecare evaluator îşi înscrie propria notă pe lucrare, semnează în dreptul notei, iar preşedintele comisiei de evaluare calculează nota finală ca medie aritmetică cu două zecimale, fără rotunjire, o trece pe lucrare şi semnează.

În cazul în care diferenţa dintre nota finală acordată de comisia de rezolvare a contestaţiilor şi nota finală acordată de comisia de evaluare este de cel mult 0,5 puncte, diferenţă care poate fi în plus sau în minus, rămâne definitivă nota finală acordată de comisia de evaluare.

Dacă diferenţa dintre nota finală acordată de comisia de rezolvare a contestaţiilor şi nota finală stabilită în urma evaluării iniţiale este mai mare de 0,5 puncte, nota finală acordată de comisia de rezolvare a contestaţiilor este definitivă.

Ajutor de la inspectorate

În situaţiile în care, în unităţile de învăţământ preuniversitar care organizează concurs, nu există suficiente cadre didactice pentru a fi numite în toate comisiile implicate în organizarea şi desfăşurarea concursului, care să îndeplinească condiţiile din prezenta instrucţiune, preşedintele comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului din unităţile de învăţământ respective solicită sprijinul inspectoratului şcolar. Inspectoratul şcolar nominalizează, în toate comisiile implicate în organizarea şi desfăşurarea concursului, metodişti de specialitate, directori/directori adjuncţi, profesori titulari, de specialitate, din alte unităţi de învăţământ.

Supraveghetori în fiecare sală

În vederea desfăşurării probelor scrise, se asigură supravegherea fiecărei săli de către doi-trei supraveghetori, care verifică identitatea candidaţilor, prin buletinul/cartea/adeverinţa de identitate sau paşaport. MECTS precizează că tematica de concurs va fi afişată pe pagina web a ministerului. Membrii tuturor comisiilor implicate în organizarea şi desfăşurarea concursului nu pot avea funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte în cadrul unui partid politic, la nivel local, judeţean sau naţional.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-10-02

TAGURI: concurs, vacant, scoala, post, inspector, profesori, minister, metodologie, supraveghetori



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Nouă taxă pentru fermierii români Taxă pentru fermieri, stabilită prin ordin de ministru de Ministerul agriculturii și cel al... 08 Dec 2016 | (0)
Cioloș: Mă duc din respect pentru telespectatorii postului Premierul Dacian Cioloș a dat o replică la criticile primite pentru că a acceptat să apară la... 06 Dec 2016 | (3)